Deadline-ul pentru trimiterea abstractelor este 31 Martie 2022.

Printati aceasta pagina

Ştiri

nov 10, 2021

MSMMO - curs Marketing și branding, joi 11.11, ora 18:30


Joi, 11 noiembrie 2021, de la 18:30, vom avea o invitată la cursul de Marketing și branding de la Masteratul de Social Media și Marketing Online, via Google Meet: Adina Chițu, food stylist și food photographer la Pancake Planet, #AlumnaFCRP, care va discuta despre influencer marketing și celebritatea în mediul online.

Adina Chitu este food stylist și food photographer de mai bine de 5 ani, iar proiectul ei de suflet Pancake Planet reuneşte o galerie de fotografii moody în care mâncarea este subiectul principal, în special deserturile pe care le coace mereu cu pasiune. A urmat cursurile FCRP, a fost PR-ul unei ceainării cochete din centrul Bucureștiului vreme de mai bine de 3 ani, acolo unde a descoperit pasiunea pentru deserturi.

„Îmi doresc întotdeauna să transmit prin fotografiile mele o stare anume, un soi de emoție, și să spun o poveste, nu numai povestea preparatului pe care îl surprind ci și povestea unui moment, povestea acelor momente scurte din viața noastră cărora nu le dăm prea mare importanță, dar care înseamnă atât de mult, acel moment în care întinzi crema peste un blat de tort sau acel moment în care torni vinul în pahar la o masă pe care ai aranjat-o frumos pentru cei mai buni prieteni. Fructele și legumele de sezon mă inspiră întotdeauna, de la ele pornesc majoritatea ideilor mele, dar mă inspiră adesea și props-urile, accesoriile pe care le folosesc în fotografiile mele, am devenit un mic colecționar, văd o farfurie superbă într-un second hand și deja îmi imaginez o felie de tort așezată pe ea la umbra unui măr.”

Adina a colaborat cu branduri precum Nespresso, Adobe, Canon, Lurpak, Dr Oetker, LG etc. 

 

 

 

Vezi toate ştirile