Nicoleta Bujor
Cadru didactic asociat
![]()
Descărcați CV [.pdf]
______________________________________________________________________________________________________
Nicoleta Bujor este fondatoarea Syntropy, agenție de strategie și marketing digital din București, dezvoltată din Stiloul Creativ, prima agenție de copywriting din România.
Scrie pentru public din 2008, când a publicat primul text de presă, și a lucrat ca editor pentru reviste online și print de profil. În paralel, din 2009, a intrat și în publicitate, la început pe partea de strategie, la una dintre primele agenții de publicitate online din România, apoi a colaborat pe copywriting cu agenții cunoscute. După presă și publicitate, și-a deschis propria agenție, pe care a extins-o treptat spre strategie și promovare online. Astăzi lucrează pe un teren care schimbă regulile comunicării și ale promovării de la un an la altul, de la SEO și performance la vizibilitatea în căutările AI, și își actualizează constant expertiza prin certificări internaționale.
Portofoliul ei acoperă industrii foarte diferite, de la FMCG, retail și beauty la energie și pharma, în B2C și B2B, cu texte și strategii de comunicare pentru branduri precum Decathlon, AstraZeneca, Electrica Furnizare, Borsec, Aquatique, Deichmann, Keune, EY și Jameson.
Ca expert în comunicare și strateg, a colaborat la proiecte europene și campanii naționale derulate de instituții publice. Tot în spațiul public, a contribuit la promovarea online a inițiativei Ziua Bujorului, care a susținut declararea bujorului Floare Națională a României (Legea 285/2022) și sărbătorirea lui anuală, pe 15 mai. Experiența ei include și proiecte de CSR, precum Make for Romania, care a sprijinit cadrele medicale în timpul pandemiei, campanii naționale de sănătate, proiecte de awareness pe sustenabilitate și strategii de comunicare și management de criză pentru branduri din domeniul sănătății.
Susține workshopuri și masterclassuri de copywriting, strategie de brand și comunicare de criză, pentru companii, trusturi de presă și evenimente de profil, inclusiv internaționale, precum Health Tech Forum, și a făcut parte din juriul unor competiții internaționale de publicitate.
La FCRP a introdus pentru prima dată materia Copywriting în programul de master, iar din 2022 o predă la licență, studenților din anul II, specializarea Publicitate.
______________________________________________________________________________________________________
Cursuri
- Copywriting














