Consultaţi pagina de admitere: Masterat în Leadership și Comunicare Politică.

Masteratul în Leadership și Comunicare Politică pune accentul pe domeniul de competenţă al viitorilor absolvenţi în pregătirea lor ca specialiști  și viitoare elite în leadership și  comunicare politică. Principalul obiectiv este de a pregăti masteranzii în vederea formării și dezvoltării unor abilități de comunicare și comportament care să-i ajute cu succes în dialogul public în diferite medii de comunicare. Programul intră în categoria studiilor interactive de pregătire a viitorilor lideri și comunicatori ai spațiului politic. Masteratul și-a consolidat o comunitate extinsă ca rezultat al unei munci de echipă a profesorilor (buni teoreticieni și practicieni cunoscuți în spațiul public din România: Bogdan Teodorescu, Dumitru Borțun, Florin Abraham ș.a) și  a absolvenților noștri. Lor li se adaugă invitați speciali, practicieni din zona marketing-ului politic, jurnaliști, consilieri politici, politicieni etc., unii dintre ei fiind alumni cu rezultate de succes în domeniul comunicării politice din România și UE.

Masteratul se adresează pasionaților de leadership, comunicare politică și marketing politic care doresc să facă din pasiunea lor o profesie. Acestora le răspundem cu un program de studii bazat pe parteneriat și colaborare, care încurajează abordările profesioniste și echidistante, creativitatea și spiritul de inițiativă. 

La concursul de admitere se pot înscrie candidații cu diplomă de licență sau diplomă echivalentă cu aceasta, indiferent de specializare și de anul absolvirii.

Posibilitățile de angajare după absolvirea masteratului: ca urmare a caracterului interdisciplinar al cursurilor, adaptate la cerințele actuale de pe piața de comunicare din România, absolvenții Masteratului Politic lucrează în prezent ca:

 

Profilul Masteratului Politic îmbină planul profesional și cel de cercetare. Pentru că domeniul comunicării politice este unul relativ tânăr în România, obiectivul nostru este de a pregăti deopotrivă atât buni teoreticieni cât și practicieni, care să adapteze teoriile fundamentale de comunicare politică din spațiul american și vest-european la contextul românesc și care să identifice soluții de comunicare adaptate pieței de comunicare politică din România. 
Prin urmare, studenții noștri sunt pregătiți ca buni profesioniști în domeniu, dar sunt încurajați și susținuți în derularea unor cercetări și analize proprii, care pot fi publicate în reviste de profil, în volume colective sau în care pot participa la conferințe naționale și internaționale. 

Astfel, comunitatea specialiștilor în comunicare politică din România se consolidează, prin identificarea elementelor și a soluțiilor de comunicare politică specifice mediului românesc. 

Disciplinele studiate la Masteratul de Leadership și comunicare politică confirmă abordarea interdisciplinară a programei de studii și corespund cerințele actuale ale pieței. Astfel, în primul an de studii, studenților li se oferă cadrul teoretic, care să le permită familiarizarea și înțelegerea fenomenului comunicării politice de astăzi în România, în spațiul american și vest-european.

Anul I: Psihologie socială (conf. univ. dr. Alina Duduciuc), Mass-media și societatea (conf. univ. dr. FLavia Durach),  Geopolitică. Relații internaționale și instituții europene (c.d.a. dr. Radu Enache), Comunicare politică (c.d.a dr. Oana Branda), Marketing politic și electoral (conf. univ. dr.  Bogdan Teodorescu, c.d.a. drd. Radu Delicote), Leadership politic (lector univ. dr. Sebastian Fitzek), Patologii și psihopatologii politice (lector univ. dr. Sebastian Fitzek), Comunicare instituțională în UE (conf. univ. dr. Florin Abraham), Metode de cercetare în științele comunicării (conf. univ. dr. Valeriu Frunzaru).

În cel de-al doilea an de studii, disciplinele studiate au un caracter practic mai accentuat și aprofundează arii specifice ale comunicării politice.

Anul II: Sociologie politică (c.d.a. drd. Radu Delicote), Analiza imaginii (c.d.a. dr. Radu Enache),  Analiza discursului public (prof. univ. dr. Dumitru Borţun), Tehnici de redactare a discursului politic (c.d.a dr. Forin Zeru), Managementul comunicării de criză (c.d.a. conf. univ. dr. George David), Măsurarea în comunicare și relații publice (lector univ. dr. Monica Bîră), Practică (conf. univ. dr. Dorina Guțu), Metode și tehnici de elaborare a lucrării de absolvire (conf. univ. dr. Dorina Guțu).

Proiecte ale masteratului: comunitatea Masteratului Politic se extinde în mediul online pe pagina de Facebook Masterat Politic SNSPAPagina oferă posibilitatea unei comunicări directe, deschise și rapide cu actualii și potențialii studenți ai masteratului. Aici punem în comun informații utile despre admitere, despre traininguri, workshopuri, și alte evenimente utile studenților, recomandări de internshipuri, burse sau joburi, recomandări de lectură.

Absolvenții Masteratului Politic au o reputație profesională recunoscută, și au contribuit de-a lungul timpului și contribuie la consolidarea comunității pasionaților și profesioniștilor în leadership și comunicare politică. Iată numai câteva dintre numele cu care ne mândrim:

Oana Marinescu – Managing Director și fondator al OMA Vision. 
Alina Dolea – doctor în Științele comunicării în cadrul Școlii doctorale SNSPA. 
Adrian Paul Aparaschivei – doctor în Științele comunicării în cadrul Școlii doctorale SNSPA și consultant politic.
Dragoș Smeu – Senior PPC Specialist
Sofia Frunză – Social media girl la GMP PR

Comunitatea noastră devine din ce în ce mai puternică prin valorificarea și punerea în comun a experiențelor profesionale ale celor care o alcătuiesc. Pentru cei interesați să fie parte a acestei comunități, vă așteptăm pe pagina de Facebook Masterat Politic SNSPA, sau ne puteți contacta pe adresa de e-mail [email protected], unde vă răspundem la toate întrebările despre masterat și examenul de admitere.

Mai multe informații la coordonatorii programului de masterat:

Conf. univ. dr. Dorina Guțu, [email protected] 

Lector univ. dr. Sebastian Fitzek, [email protected].