Stresul la locul de munca – delimitari conceptuale
Activitatea profesionala, ca si modalitate esentiala a existentei umane la care nu se poate renunta, genereaza în societatea contemporana, cele mai multe situatii stresante.
„În Uniunea Europeana, stresul în munca reprezinta a doua problema de sanatate legata de activitatea profesionala, dupa afectiunile dorsale, printre cele mai des întâlnite problemele de sanatate de la locul de munca. Acesta afecteaza 28% dintre angajatii UE”( Agentia Europeana pentru Securitate si Sanatate în Munca, 2002). Stresul în munca este cauza a peste un sfert din totalul concediilor medicale a caror durata reprezinta cel putin doua saptamâni de absente de la locul de munca. Stresul în munca poate fi cauzat de riscuri psihosociale cum sunt proiectarea activitatilor, organizarea muncii, management (solicitari profesionale deosebite si posibilitati reduse de control asupra propriei activitati sau probleme cum ar fi violenta si hartuirea la locul de munca). Unele riscuri fizice, cum sunt zgomotul si temperatura din mediul de munca pot, de asemenea, sa cauzeze stresul în munca.
Parlamentul European este pe deplin implicat în abordarea problemelor legate de asistenta psihologica a personalului. Prevenirea stresului în munca constituie unul din obiectivele formulate în Comunicatul Comisiei Europene pentru Angajare si Probleme Sociale privind noua strategie în domeniul securitatii si sanatatii în munca.
Acest aspect trebuie abordat din perspectiva multidisciplinara, deoarece stresul ocupational are repercursiuni atât pe plan psihologic, cât si sociologic si fiziologic. Presiunea în sine nu este resimtita întotdeauna ca o experienta negativa si poate aduce beneficii motivationale substantiale pentru cei care detin resursele pentru a duce la bun sfârsit ceea ce li se cere. De aici diferenta dintre eustres (stimulare optima, mentine echilibrul psihologic si fizic, efecte de antrenare si adaptare, activare de scurta durata) si distres (solicitare intensa si prelungita, supraîncarcare, efecte de încordare, tensiune, activare de lunga durata, inducerea modificarilor fizio-patologice).
Stresul profesional reprezinta “arousalul” minte-corp ce rezulta din cerintele de ordin fizic si psihologic asociate cu un anumit loc de munca. Nivelul optim al stresului (eustresul) conduce la cresterea performantei profesionale, în timp ce o cantitate prea mare de stres (distresul) determina aparitia unor probleme de ordin psihologic, fiziologic si comportamental.
Selye (1956, apud Baban, 1998) introduce conceptul de stres propriu-zis în anii ’50, concept ce ocupa un loc important mai întâi în medicina si apoi în psihiatrie. În conceptia lui Selye (1956, apud Baban, 1998), stresul este o reactie biologica si generala, adica „o stare care se traduce printr-un sindrom specific, corespunzator tuturor modificarilor nespecifice, induse astfel într-un sistem biologic”. El defineste stresul la început ca fiind o agresiune, apoi ca o reactie a subiectului la o agresiune, ultima reprezentând un stresor. Conform conceptiei lui Selye, tensiunile care produc stresul fac parte din viata cotidiana.
Definirea stresului este îngreunata de faptul ca aceasta notiune cunoaste numeroase acceptiuni. Stora (1997) le-a mentionat:
(a) stresul, în sensul sau activ, este o forta care produce o tensiune: este vorba de un stimul extern, fie fizic (zgomot, caldura, frig), fie psihologic (necaz, tristete);
(b) stresul este înteles ca rezultatul actiunii exercitate de un stresor, agent fizic si/sau psihologic, si/sau social, asupra sanatatii unei persoane (consecintele biologice, mentale si psihice ale actiunii acestui agent asupra sanatatii persoanei);
(c) stresul este concomitent agentul stresor si rezultatul acestei actiuni, în diversele sale dimensiuni particulare; aceasta semnificatie este retinuta în numeroase lucrari aparute dupa Selye (1974);
(d) stresul nu mai este luat în considerare ca reprezentând consecintele somatice, ci ca aparare a functionarii psihicului fata de stimularile senzoriale si motrice
..... Atunci când se face referire la stresul care afecteaza viata profesionala, termenul consacrat este cel de stres occupational sau organizational. Definitiile ce fac referire la stresul occupational trebuiesc privite din perspectiva multidisciplinara, deoarece stresul occupational/ organizational are influente atât pe plan psihologic cât si sociologic si fiziologic iar în definirea lui exista mai multe acceptiuni, astfel:
(a) de stimul sau variabila independenta care actioneaza asupra individului; acea caracteristica a mediului sau a organizatiei care ameninta angajatul;
(b) de raspuns sau efect asupra individului - stresul ocupational este un raspuns nespecific al organismului la orice stimul;
(c) de interactiune stimul – raspuns (cauza – efect) - stresul ocupational se refera la o situatie în care stresorii interactioneaza cu angajatii pentru a-i schimba, astfel încât persoana nu mai functioneaza normal, optim;
(d) de tranzactie - ca urmare a diferentelor existente între indivizi la nivelele perceptiei si raspunsurilor, stresul ocupational este rezultatul negocierii dintre cerintele (presiunile mediului) si ierarhizarea scopurilor individuale. Perceperea dezechilibrului dintre solicitarile externe pe de o parte si resursele interne pe de alta parte, sau dintre solicitarile ce tin de profesiune, expectantele subiectului (asteptarile sale) si capacitatile de raspuns, duce la aparitia amenintarii care de altfel nu exista decât în relatia persoana – mediu.
(e) ca si coping: (ajustare la stres, adaptare) - stresul ocupational reprezinta, efortul la nivel cognitiv, fiziologic, conceptual de a reduce, elimina, stapâni sau tolera solicitarile interne sau externe care exced resursele reale sau imaginare ale angajatului.

Stresul este privit ca un raspuns la o situatie în care indivizii sunt incapabili sa îndeplineasca cerintele care li se solicita (Cooper, Sloan & Williams, 1988). Stresul ocupational nu trebuie privit în mod simplist - a fi sub presiune la locul de munca, el trebuie analizat ca un factor ce influenteaza întreaga viata si trebuie privit din mai multe perspective: încarcarea muncii, relatiile la locul de munca, structura si climatul organizational, ambiguitatea de rol si conflictul de rol, oportunitati pentru dezvoltarea carierei, relatia munca-familie.
Stresul ocupational – teorii si modele relevante

Cei mai frecventi mentionati stresori ocupationali
Stresorul este orice stimul fizic sau psihic la care un individ raspunde. Cerintele pe care individul trebuie sa le îndeplineasca în organizatii si conditiile în care acesta lucreaza pot constitui de multe ori stresori.
O categorie a stresorilor în mediul organizational sunt cei fizici/chimici, precum : caldura, zgomotul, produsele toxice, si altele. Pe de alta parte sunt stresorii ce alcatuiesc mai degraba obiectul de studiu al psihologiei organizationale si industriale. Acestia se refera la stresori interni ai organizatiei (Beehr & Newman, 1978):
- solicitarile postului si caracteristicile sarcinii: orarul de munca, variatia încarcarii muncii, ritmul muncii, responsabilitatile,
- solicitarile si asteptarile de rol: încarcarea de rol, conflictul de rol, ambiguitatea de rol, contractul psihologic perceput de angajati;
- caracteristicile si conditiile organizationale: securitatea locului de munca, orele lucrate si durata sarcinilor, structura organizationala, sistemele de comunicare, politicile si procedurile legate de personal, sistemul de evaluare, climatul organizational;
- conditiile si cerintele externe ale organizatiei: distanta dintre locul de munca si domiciliu, sindicatele, legile si reglementarile guvernamentale, temperatura etc.
Cooper & Marshall (1976) descopera de asemenea cinci surse de stres organizational, amintind sumar la fiecare dintre ele si anumite tulburari pe care acestea le pot induce.
Un stresor intrinsec al muncii: supraîncarcarea
Conceptul de supraîncarcare se poate analiza din doua perspective: calitativ si cantitativ. In timp ce supraîncarcarea cantitativa înseamna, dupa cum indica termenul, a avea prea mult de lucru, supraîncarcarea calitativa se refera la dificultatea si complexitatea sarcinii. Înca din anii ‘70, French si Caplan au gasit o legatura între supraîncarcarea cantitativa a muncii si consumul excesiv de tigari. French si Caplan (1973) au sugerat ca supraîncarcarea calitativa poate produce simptome precum insatisfactia profesionala, tensiune, cresterea colesterolului, dar în acelasi timp si-au luat precautia de a mentiona influenta diferentelor individuale. Acest stresor se poate manifesta în doua directii: prima este reprezentata de supraîncarcarea cantitativa, ce rezulta din faptul ca angajatul are prea multe sarcini de realizat si insuficient timp pentru a le face fata; a doua forma de supraîncarcare este de natura calitativa si are loc atunci când angajatii au senzatia ca nu poseda abilitatile cerute, cunostinte sau competente pentru a face fata sarcinilor de munca.
Trebuie remarcat tot aici ca si subîncarcarea muncii este inclusa de Cooper si Marshall (1976), în categoria stresorilor intrinseci ai muncii.

.....Rolul în organizatie
Rolurile sunt definite în general ca expectante comportamentale pe care anumiti indivizi si grupuri le comunica unui angajat la locul de munca. Un set de roluri este compus din toti ceilalti indivizi numiti "role senders", care au asteptari de la o anumita persoana. Fiecare „role sender” adreseaza solicitari unice persoanei. De exemplu: supervizorul poate stabili data limita pentru anumite proiecte; angajatii pot fi preocupati de procedurile de evaluare a performantei; ei pot astepta, de asemenea, consistenta în stilul managerial în ceea ce priveste persoana centrala. Diversele comportamente pe care ceilalti le asteapta de la persoana centrala nu sunt întotdeauna consistente sau compatibile. Exista doua tipuri de disfunctii in activitatile de atribuire de rol si asumare de rol : conflictul de rol si ambiguitatea de ro1.

.....Ambiguitatea de rol rezulta atunci când exista informatii neclare, confuze despre expectantele legate de: obiectivele postului, relatiile cu colegii sau responsabilitatile pe care un individ trebuie sa si le asume. Când acestea sunt slab definite sau inadecvate, individului îi este dificil sa împlineasca asteptarile de rol, acest lucru ducând la insatisfactie fata de munca si tensiune (Kahn, Wolfe, Quinn, Snoek & Rosenthal1964). Acelasi autor gaseste de asemenea o relatie între ambiguitatea de rol si cresterea presiunii sanguine. In primul rând, ambiguitatea se naste din cauza persoanei calificate (supervizorul), care nu prezinta adecvat instructiunile noului venit ("fa si tu ce fac ceilalti!"). In al doilea rând, ambiguitatea deriva din faptul ca în anumite medii cu termeni tehnici (spital-terminologia medicala si chirurgicala) supervizorul prezinta informatiile neclar, confuz. Iar în al treilea caz, desi asteptarile de rol sunt clar definite (un manager doreste sa reduca conflictele intraorganizationale, sa îmbunatateasca anumite practici legate de personal), comportamentele si activitatile prin care acesta ar putea sa îndeplineasca aceste roluri sunt neclare. Ambiguitatea mai poate aparea atunci când consecintele îndeplinirii unui rol specific sunt neclare. Shirom si colab. (1973) au constatat ca cu cât functia în organizatie este mai importanta, cu atât rolul este mai dificil de stabilit, deci creste ambiguitatea de rol si riscul pentru bolile cardiovasculare. Totusi, probabilitatea unui accident cardiovascular creste cu cât ocupatia necesita mai mult exercitiu fizic.

.....Ambuiguitatea de rol apare si atunci când persoana primeste informatii inadecvate, neclare sau confuze în legatura cu comportamentele asteptate de la aceasta. Se poate datora faptului ca supervizorii nu comunica informatia adecvata în legatura cu ceea ce asteapta de la angajati, iar acestia nu-si înteleg rolul în termeni de comportamente specifice (proaspetii absolventi). O alta cauza ar fi faptul ca informatia care i se comunica este neclara sau confuza, formulata în termeni tehnici sau în jargon nefamiliar angajatului. Acest fapt se poate observa la personalul administrativ din spitale care la început nu înteleg termenii de specialitate. Ambiguitatea de rol se mai poate datora neclaritatii consecintelor si expectantelor unui rol specific.
.....Conflictul de rol apare în momentul în care unei persoane i se comunica anumite expectante despre cum ar trebui sa se comporte în îndeplinirea unui rol, iar aceasta expectanta face dificila sau imposibila îndeplinirea celorlalte roluri deja existente. Conflictul persoana-rol apare atunci când exista o incompatibilitate între valorile, credintele individului si expectantele de rol pe care trebuie sa le îndeplineasca (de exemplu, atunci când angajatii sunt rugati de catre organizatie sa actioneze intr-un mod care sa violeze standardele lor etice sau credintele religioase). Conflictul "persoana-rol" are loc atunci când exista o incompatibilitate perceputa între valorile individului si asteptarile diversilor "role-senders"
.....Conflictul interrol, apare în momentul în care cerintele unui rol sunt incompatibile cu cerintele unui al doilea rol (de exemplu, când datoria unui director de spital necesita prezenta lui în acelasi timp în care se desfasoara, la scoala, festivitatea de premiere a fetitei lui). Conf1ictul "interrol" are loc atunci când cerintele unui rol sunt incompatibile cu cerintele unui al doilea rol ocupat de persoana. Este cazul în care un angajat se afla în imposibilitatea de a-si realiza atributiile familiale din cauza sarcinilor de munca.
.....Încarcarea de rol apare în momentul în care se asteapta de la un individ prea multe comportamente, sau comportamentul expectat este prea complicat sau dificil pentru a fi dus la capat de un singur individ.
.....Conflictul de rol are loc atunci când o persoana din mediul de munca comunica o expectanta în legatura cu modul în care aceasta ar trebui sa se comporte iar expectanta îngreuneaza sau face imposibila îndeplinirea unei alte expectante comportamentale sau set de expectante. Stresul este cauzat de dificultatea de a îmbina diferitele asteptari de comportament.
.....Conflictul de rol intrasender are loc atunci când o singura persoana comunica expectante incompatibile, cum ar fi de exemplu situatia în care seful are asteptari contradictorii de la un subordonat.
.....Conflict de rol intersender are loc atunci când doua sau mai multe persoane comunica expectante incompatibile. Poate avea loc în organizatiile cu structura matriceala. Atunci când indivizii raporteaza managerilor de proiect rezultatele, acestia pot oferi îndrumari conflictuale. Are loc de obicei atunci când angajatii sunt fortati de catre organizatie sa se comporte în moduri care încalca propriile lor standarde etice sau credinte religioase.
.....Supraîncarcarea de rol este asemanatoare cu supraîncarcarea muncii; are loc atunci când sunt asteptate prea multe comportamente de la un singur individ, ori atunci când comportamentul asteptat este prea complicat sau prea dificil pentru a fi realizat de un singur individ. Aceste forme ale conflictului de rol contribuie la cresterea nivelului de stres al angajatilor.

Raspunsul la stres. Coping-ul

.....Raspunsul la stres consta într-o serie bine organizata de evenimente care implica sistemul nervos simpatic si sistemul endocrin (hormonal). Aceste raspunsuri au o adaptabilitate ridicata în pregatirea pentru o provocare fizica, precum atacul unor animale salbatice, sau provocarile psihologice, precum o dezbatere legala într-o sala de tribunal. În functie de vulnerabilitatea fiecarui individ, acest raspuns poate fi în mare masura dezadaptativ, atunci când implicarea se face pe o perioada lunga de timp, cu o mare intensitate sau cu o prea mare frecventa. Un raspuns deseori întâlnit în situatii de stres este lupta sau fugi (din engleza fight-or-flight). Reactia la stres variaza în functie de doua categorii de factori. Factorii interni includ variabile ca istorie familiala, pattern-uri de comportament, experienta trecuta, functionare cognitiva, vârsta, sex si personalitate. Factorii externi sunt: dieta, climatul, droguri, relatii interpersonale si suport social. Acesti factori pot fi considerati ca fiind conditii preexistente sau caracteristici care influenteaza modul în care persoana raspunde în situatii stresante. Unii dintre acesti factori pot fi modificati de catre individ (mecanismele de coping, tehnicile de interventie). O sumare grafica a celor prezentate se gaseste în figura 1

Figura 1. Stresorii si consecintele lor

Strategiile de a face fata situatiilor stresante prezinta doua functii principale, functii ce au fost identificate cu ajutorul cercetarilor empirice. Prima este gestionarea problemei, iar cealalta este reajustarea (Lazarus si Folkman, 1984). Coping-ul orientat spre emotii - Acest tip de coping se bazeaza pe reducerea efectului negativ al stresului cu ajutorul proceselor cognitive si încercarea de a obtine o ”valoare pozitiva” din evenimentele negative experientiate, prin schimbarea sensului atribuit relatiei dintre individ si mediu. Astfel de modalitati de coping sunt evitarea, minimizarea, distantarea, atentia selectiva, sau comparatiile pozitive (Lazarus 1999, retiparita 2006; Lazarus si Folkman, 1984). Coping-ul orientat spre problema - Aceste tipuri de coping sunt similare cu strategiile de rezolvare a problemelor, realizându-se o cântarire a posibilitatilor în fuct?ie de costurile si beneficiile ce le pot aduce. Deosebirea dintre acest tip de coping orientat spre problema si abordarea de tip rezolvarea problemei consta în includerea în strategie si a persoanei si orientarea catre sine, nu numai spre mediul exterior. Aceasta modalitate implica o schimbare efectiva a relatiei (Lazarus si Folkman, 1984).
Este destul de probabil ca indivizii în realitate sa foloseasca preponderent un anumit stil, dar acest aspect nu implica excluderea totala a celuilalt tip de coping. Un exemplu poate fi încercarea unui individ de a remedia o problema prin actiune, dar pentru recâstigarea echilibrului emotional acesta sa apeleze si la discutii cu prietenii, de unde se asteapa sa primeasca întelegere.
Desi initial Lazarus (1999, 2006) a trasat o linie clara între coping si evaluare (din engleza appraisal), ulterior revine asupra celor doua concepte, afirmând ca acestea se pot si suprapune, deoarece un anumit tip de coping, cel cognitiv este în esenta o reevaluare. Astfel devine greu de catalogat un gând sau o actiune ca fiind proces de coping sau evaluare, ori ambele, lucru ce poate fi stiut cu certitudine doar dupa o atenta analiza a ceea ce se petrece în mintea individului. Lazarus (1999, 2006) afirma ca individul face o alegere eficienta în privinta strategiei ce urmeaza sa o utilizeze daca apeleaza la cea mai buna metoda de a face fata stresului într-o anumita situatie. Daca exista o potrivire între persoana, cerintele cu care se confrunta si nevoile individului alegerea facuta se considera ca fiind eficienta. Un alt aspect ce poate ajuta persoana sa faca fata într-un mod mult mai bun stresului este recunoasterea ineficientei unui tip de coping si abandonarea (cel putin temporara sau situationala) lui în favoarea altuia.
Pe scurt, o persoana alege modalitatea de a face fata stresului în functie de caracteristicile si experienta personala, dar si în functie de caracteristicile mediului din momentul respectiv, dupa ce a realizat o evaluare a situatiei si a identificat-o ca fiind generatoare de stres. Altfel spus, o situatie va deveni stresanta doar daca aceasta este perceputa de individ ca fiind amenintatoare ori poate determina o pierdere sau un beneficiu. Indivizii nu îsi impun strategii de coping deoarece este foarte probabil ca situatiile cu care se confrunta sa nu fie identice, ci doar asemanatoare, iar pe o perioada mai mare se poate vedea cum o persoana îsi schimba modul în care aleage sa trateze o anumita problema.

Metode cantitative de diagnostic/ evaluare a stresului la locul de munca: ASSET, JSS, SWS
ASSET (A Shotrened Stress Evaluation Tool). Delimitarea conceptuala a stresului ocupational în conceptia ASSET.
Stresul este unul dintre cele mai mari riscuri la locul de munca asa cum arata studiul TUC (2000), studiu realizat pe un esantion reprezentativ de 9000 de angajati în domeniul sanatatii. Raportul TUC – Focus on Health and Safety – arata ca stresul este preocuparea principala a unuia din 3 reprezentanti în domeniul sanatatii ocupationale (66%) si una dintre cele mai importante preocupari pentru toate sectoarele industriale. O serie de studii si cercetari au punctat ca aceste preocupari sunt realistic fundamentate. Studiul “Industrial Society” (2001) arata ca 91% din managerii si specialistii de resurse umane chestionati considera ca stresul este o problema curenta în cadrul organizatiilor în care ei activeaza. 36% dintre ei considera ca stresul este o problema semnificativa iar 5% indica ca este o problema serioasa. Potrivit cercetarilor realizate de Health and Safety Executive (HSE, 2003) una din cinci persoane sufera de nivele ridicate de stres ocupational.
Costurile stresului sunt ridicate atât pentru indivizi, cât si pentru organizatii si economie în general. În privinta indivizilor, stresul provoaca iritabilitate, stari depresive, dureri de piept si spate, cresterea presiunii arteriale, tulburari gastrointestinale si dureri de cap. De asemenea, studiile de teren au indicat ca indivizii supusi stresului prezinta comportamente daunatoare cum ar fi: cresterea consumului de alcool, cresterea consumului de nicotina si probleme de alimentatie (supraalimentatie sau subalimentatie). Stresul prelungit poate duce în cele din urma la probleme de sanatate pe termen lung, probleme cum ar fi bolile coronariene sau tulburarile mentale.
La nivel organizational, stresul se manifesta prin cresterea absenteismului, o calitate slaba a muncii prestate, reducerea tonusului moral, diminuarea performantelor profesionale si cresterea fluctuatiei de personal. Costurile banesti sunt, de cele mai multe ori, enorme. HSE estimeaza ca în Regatul Unit al Marii Britanii bolile relationate cu stresul duc la pierderi de 6.5 milioane de zile muncite pe an, iar în bani aceste costuri se ridica la 370 milioane lire sterline pentru organizatii si circa 3.75 miliarde lire sterline la nivel de tara.
Luând în considerare aspectele mentionate, prevenirea stresului ocupationale este benefic atât pentru angajati cât si pentru sanatatea organizatiei, beneficiind astfel sistemul de afacerile în sine. Cu toate acestea, multe organizatii considera ca nu pot face nimic pentru a preveni stresul la locul de munca. De altfel, 53% din respondentii studiului realizat de Industrial Society considera ca desi stresul este o problema, nu este una careia ne putem adresa în mod proactiv. Potrivit HSE aceste credinte sunt total eronate. Angajatorii se pot angaja în actiuni menite sa previna stresul în organizatiile lor.
ASSET reprezinta un prim pas în managementul stresului la locul de munca. Este un instrument diagnostic care permite organizatiilor sa:
(a) Studieze nivelele de stres din cadrul organizatiei
(b) Examineze gradul în care grupurile sau departamentele din cadrul organizatiei sunt în mod diferit afectate de stres
(c) Identifice sursele de presiune care afecteaza fiecare grup în parte din cadrul organizatiei, precum si organizatia la nivel global
(d) Furnizeze date normative pentru stabilirea unor profil modal organizational customitizat
ASSET este construit având la baza cercetarile din domeniul psihologic si elementele de practica ale celor doi autori. ASSET are rolul de a colecta date importante privind stresul ocupational prin adresarea unor întrebari menite sa identifice sursele de stres si efectele acestuia si porneste de la premisa ca cel mai în masura sa ofere aceste raspunsuri este însusi angajatul. Raspunsurile pot fi analizate atât la nivel de grup cât si la nivel de organizatie, pentru a raspunde cât mai bine nevoilor organizatiei. În acest fel, ASSET poate ajuta angajatorii sa înteleaga nu doar dimensiunea, ci si dinamica stresului din cadrul organizatiei, astfel încât ei sa poata adopta solutii customitizate si tintite la problemele existente.
JOB STRESS SURVEY (JSS, Spielberger & Vagg, 1999)
JSS –ul a fost construit pentru a evalua surse generice ale stresului ocupational, surse cu care se confrunta femeile si barbatii angajati într-o mare varietate de situatii organizationale. El a fost construit pentru a se adresa/ a preîntâmpina anumite probleme recurente cu care se confrunta ale instrumente de evaluare a stresului. În concordanta cu cercetarile lui Hurrell si Murphy (1992) prinvind masurarea stresului ocupational prin adresarea unui set de întrebari fundamentae, fiecare din cei 30 de itemi din cadrul JSS descrie generic evenimente relationate cu stresul. Asa cum recomanda Jackson si Schuller (1985, apud Spielberger & Vagg, 1999), itemii JSS se focalizeaza pe aspecte ale situatiilor de munca care au ca rezultat frecvent constrângeri psihologice. În acord cu recomandarile lui Dewe (1989, apud Spielberger & Vagg, 1999) care sugera ca trebuie acordata o atentie crescuta intensitatii si frecventei stresului la locul de munca, JSS evalueaza severitatea (intensitatea) perceputa si frecventa de aparitie a 30 de evenimente stresante.
Majoritatea instrumentelor de evaluare a stresului ocupational evalueaza gradul de acord sau dezacord cu afirmatiile care descriu surse ale stresului de la locul de munca. În contrast, JSS adreseaza întrebari privind severitatea stresorilor specifici asa cum sunt ei perceputi de angajati, si cât de des fiecare stresor a fost trait în utimele 6 luni. Prin evaluarea severitatii percepute si frecventei fiecarui stresor de la locul de munca, JSS aduce în plsu în masurarea stresului ocupational distintia dintre stare si trasatura care s-a dovedit a fi critica în cercetarile privind evaluarea emotiilor si a personalitatii (Spielberger, 1983, 1988, apud Spielberger & Vagg, 1999).
JSS-ul evalueaza severtatea (intensitatea) perceputa si frecventa a 30 de situatii generale de stres de la locul de munca, situatii care sunt în mod comun experientiate atât de femei cât si de barbati într-o mare diversitate de situatii organizationale. În plus, prin faptul ca ofera informatii despre stresori specifici locului de munca care afecteaza în mod negativ angajatul, JSS poate fi utilizat si pentru a identifica sursele de stres ocupational pentru diferite grupuri de angajati si poate fi utilizat pentru a evalua si compara nivelele de stres a angajatilor din diferite departamente sau sectii din cadrul aceleasi organizatii.
În completarea JSS, indivizii noteaza în primul rând pe o scala în 9 puncte severitatea perceputa a fiecarui eveniment stresant comparându-l cu un stresor standard (de exemplu “realizarea sarcinilor neplacute”) care are o valoare medie de 5. Dupa notarea severitatii percepute a celor 30 de evenimente stresante, respondentii utilizeaza o scala de 0-9 zile pentru a raporta cât de des fiecare stresor a fost experientiat în ultimele 6 luni.
Scalele Job Stress Indes, Severitatea si Frecventa, bazate pe 30 de stresori relationati cu munca ofera o estimare a nivelului de stres ocupational global experientiat de fiecare respondent. Analiza factoriala a celor 30 de itemi din scalele sus amintite atât pentru femei cât si pentru barbati care muncesc într-o mare varietate de contexte organizationale a identificat doua componente majore ale stresului ocupational: Presiunea muncii si Lipsa suportului organizational.

SWS (Survey of Work Styles, Jackson & Mavrogiannis), Chestionarul stilurilor de lucru este un instrument cu 96 de itemi, creat special pentru evaluarea unui numar de sase dimensiuni ce sunt aferente modelului de comportament de tip A (Type A Behavior). SWS este un instrument multidimensional, dezvoltat prin utilizarea unei abordari psihometrice clasice, bazata pe operationalizarea constructului definit drept "pattern comportamental de tip A" (Jackson, 1971; Wiggins, 1973). SWS consta din sase subscale, fiecare continând 16 itemi unici. Subscalele sunt denumite: Nerabdarea (Impatience), Furia (Anger), Implicarea în Munca (Work Involvement), Sentimentul lipsei de timp (Time Urgency), Insatisfactia legata de serviciu (Job Dissatisfaction) si Competitivitatea (Competitiveness).
SWS a fost dezvoltat într-o încercare de a raspunde necesitatii resimtite de psihometricieni de a avea la dispozitie un instrument de masurare a modelului de comportament de tip A, axat pe auto-evaluare, bazat pe o abordare cantitativa, parcimonica în termeni de resurse implicate. Asadar s-a cautat crearea unui instrument care sa fie economic, convenabil si obiectiv si care sa aiba proprietati psihometrice solide, comparativ cu instrumentele existente. Necesitatea unui astfel de chestionar a fost semnalata de diversi autori (O’Looney et al., 1985), dar si de institutii profesionale cum ar fi Comitetul de lucru privind comportamentele care conduc la boli cardiace (Review Panel on Coronary-Prone Behavior and Coronary Heart Disease, 1982). Matthews (1982), recunoscând ca nu exista un chestionar adecvat ca alternativa la interviul structurat Rosenman, a considerat ca „este momentul sa adoptam o atitudine psihometrica privind comportamentul de tip A”.

Metode calitative de diagnostic/ identificare a stresorilor la locul de munca: SIR
SIR (Stress Incident Record, Metoda de înregistrare a incidentelor stresante, Keena & Newton, 1985; Naryanan, Menon & Spector, 1999) este o modalitate de indentificare a foctorilor de stres acut. Metoda a fost dezvoltata initial ca o tehnica de intervievare, însa pentru a economisi timpul de aplicare metoda a fost transpusa sub forma unui chestionar cu întrebari deschise. Aceasta metoda solicita participantilor sa descrie pe scurt un eveniment real cu care s-au confruntat în ultimele luni (de preferat ultimele 30 zile, sustin Naryanan, Menon si Spector, 1999) si care le-a provocat o mare tensiune negativa. Indivizilor li se cere sa poesteasca în scris – daca metoda este utilizata sub forma de chestionar – sau verbal – daca se utilizeaza un reportofon si tehnica interviului – un eveniment care s-a petrecut la locul de munca si care i-a facut sa se simta stresati (exemplu: Va rugam sa va gânditi la un eveniment stresabt care s-a petrecut la serviciu în ultimele 30 zile. Evenimentul stresant reprezinta o situatie pe care ati trait-o si care v-a produs anumite semtinemente/ emotii negative). Ulterior, conform procedurii utilizate de catre Narayanan, Menon & Spector (1999), participantilor li se cere sa cuatifice situatia stresanta, utilizând o scala Likert în 4 puncte, în care 1 – m-am simtit putin stresat, 2 – m-am simtit stresat, 3 – m-am simtit foarte stresat, 4 m-am simtit extrem de stresat. Raspunsurile oferite de catre indivizi sunt ulterior interpretate în baza metodei analizei de discurs.

Stresul si calitatea vietii. Starea de bine psihologica
„Calitatea vietii” este un concept multidimensional ce trateaza aspecte care tin de contextul în care o persoana traieste, plecând de la conditiile de viata obiective, bunastarea subiectiva, pâna la perceptiile referitoare la societate. Astfel, calitatea vietii este o suma a perceptiilor subiective ale unui individ în legatura cu pozitionarea lui în societate, implicând standarde personale si asteptari de nivel economic (financiar), cultural, fizic (absenta durerii, mobilitatea), social (relatiile interpersonale, comunicarea, rolurile sociale) si politic (Organizatia Mondiala a Sanatatii - World Health Organisation - WHO, 1993).
Interesul la nivelul organizatiilor fata de sanatatea angajatilor a devenit pregnant odata cu constientizarea importantei resurselor umane pentru îndeplinirea eficienta a obiectivelor si pentru rezistenta pe o piata în continua competitie si dezvoltare. Sub procesul de globalizare, au loc schimbari rapide la nivel tehnologic, legislativ, profesional, al comunicarii, ce asigura o evolutie puternica si benefica. Însa, astfel se schimba si conditiile de lucru, presiunea devine mai mare, cantitatea si complexitatea informationala cresc, îndeplinirea sarcinilor presupunând eficienta si viteza mai mari în realizarea sarcinilor (Guest, 2002). Sunt afectate atât sanatatea angajatilor, cât si mediul social în care acestia activeaza. Procesul muncii devine mai complex, luându-se în considerare aspecte mai profunde precum mediul de lucru, recompensele, feedback-ul pozitiv, comunicarea, starea de bine a angajatului, aspecte care influenteaza statutul organizatiei în termeni de performanta si productivitate. Totodata, lipsa sanatatii la nivelul personalului a adus si aduce costuri ridicate firmei, datorate cheltuielilor medicale (tratamente, concedii platite, salarii compensatorii), în tarile dezvoltate acestea ajungând chiar la 12-15% din PIB.
Termenul de „psihologie a sanatatii” (Matarazzo, 1980) este introdus ca ramura a psihologiei ce reuneste mai multe domenii interesate de conceptul de sanatate, precum: stiintele socio-umane – psihologie, antropologie si sociologie, si stiintele naturale – medicina clinica, sanatate publica si imunologie. Din aceasta perspectiva, sanatatea apare ca fiind determinata de factori biologici, psihologici, dar si sociali.
Starea de sanatate poate fi evaluata calitativ prin analiza starii de bine, aceasta din urma având câteva criterii în functie de care poate fi analizata. Starea de bine tine de factori precum existenta unor relatii pozitive cu ceilalti, de acceptarea de sine, de gradul de autonomie si control asupra vietii, de existenta unui sens si tel în viata si de dorinta de dezvoltare personala. Astfel, se poate spune ca o personalitate cu trasaturi imunogene pozitive, împreuna cu un sistem de relatii sociale solid si cu un background biologic puternic (factori genetici si dobânditi) pot mentine starea de sanatate optima.
De altfel, „starea de sanatate fizica si psihica a unei comunitati reprezinta cel mai relevant indicator asupra gradului sau de cultura si civilizatie: este masura potentialului sau de supravietuire si dezvoltare” (Cristea, 2001, pag. 443). Aceasta viziune poate fi aplicata si cadrului organizational, în care relatiile si procesele urmeaza dinamica unei societati. În opinia lui Meyer (1940), sanatatea este puternic relationata cu viata sociala a unui individ. Astfel, mediul social poate declansa sau vindeca stresul, insecuritatea, calitatea vietii, „neexistând boli, ci doar bolnavi” (Cristea, 2001, pag. 443). Autorul enumera si descrie factorii socio-organizationali care pot influenta negativ starea de sanatate. În primul rând, este vorba de birocratizarea excesiva a institutiilor, ce are ca principal efect depersonalizarea generatoare de anxietate, stres si epuizare fizica si psihica. Apoi, dezorganizarea si lipsa de coerenta, împreuna cu existenta unui stil de conducere nepotrivit cu organizatia, duc la un grad ridicat de insecuritate si lipsa de motivatie la nivelul angajatilor, factorul purtând numele de entropie organizationala. Motivatia si performantele, dar si aparitia conflictelor inter-personale si afectarea moralului tin si de climatul în care indivizii îsi desfasoara activitatile. Într-o organizatie slab structurata, în care locul de control si moralul sunt afectate, apar neîncrederea în viitor, sentimentul de nesiguranta si alienarea sociala (Cristea, 2001).
Psihologia organizationala analizeaza efectele sanatatii ocupationale, axându-se în special pe modul de conducere (suportul managerial, feedback-ul) si pe caracteristici ale posturilor (program, stabilitatea locului de munca, gradul de autonomie a angajatului). Prezenta suportului managerial în organizatie este un factor benefic pentru starea de bine a angajatilor.
La nivel international, au fost înfiintate organizatii care promoveaza si protejeaza sanatatea si siguranta în munca a angajatilor. Printre cele mai importante se numara: Organizatia Mondiala a Muncii (International Labour Organisation – ILO), Asociatia Internationala de Asigurare Sociala (International Social Security Association - ISSA), Organizatia Mondiala a Sanatatii (World Health Organisation - WHO), Programul de Dezvoltare al Natiunilor Unite (United Nations Development Programme - UNDP), Comisia Internationala de Sanatate Ocupationala (International Commision on Occupational Health - ICOH). Printre organizatiile non-guvernamentale (ONG-uri) se numara ICOH – Japonia, Asociatia Internationala de Igiena Ocupationala (International Occupational Hygiene Association - IOHA) – Italia, Asociatia Internationala de Ergonomie (International Ergonomics Association - IEA) – Australia. Aceste organizatii implica atât managerii si specialistii în politici ocupationale, cât si angajatii si reprezentantii acestora în activitati care vizeaza asigurarea conditiilor optime de lucru si a sanatatii ocupationale.
„Declaratia de la Geneva” din 1994 atragea atentia asupra faptului ca dezvoltarea în tarile angajate în acest proces este amenintata de stagnare datorita diminuarii populatiei, în urma accidentelor de munca (o suta de milioane de raniti si doua sute de mii de decedati pe an). În „Declaratia de la Seoul” din iunie 2008, au fost discutate, de exemplu, efectele accidentelor si bolilor profesionale si consecintele pozitive asupra mediului de lucru, productivitatii si dezvoltarii sociale si economice pe care le poate avea optimizarea starii de sanatate.
A fost elaborata chiar si o „Strategie Globala pentru Sanatatea Ocupationala”, initiata de WHO si dezbatuta finalmente în Italia în 2006, care viza îmbunatatirea conditiilor de munca la nivel international, obiectivul principal fiind asigurarea sanatatii mentale si fizice a angajatilor. În fuctie de riscurile la care sunt expusi angajatii, de starea lor de sanatate, de gradul de acces la serviciile de sanatate, de diferentele legislative, apar inechitati între tari. Consecintele la nivel global tin de fluctuatia de personal, saracie, cresterea economiei informale/subterane, aparitia discriminarii la locul de munca. Astfel, planul elaborat pentru îmbunatatirea sanatatii ocupationale este desfasurat între 2006 si 2010 si are ca principii de baza educatia, training-ul, suportul tehnic, dezvlotarea si extinderea serviciilor de sanatate ocupationala si comunicarea. Problemele ce tin de sanatatea si siguranta ocupationala sunt previzibile, efectele lor observându-se la nivel economic, dar si al bunastarii si calitatii vietii angajatilor.
Primul studiu referitor la calitatea vietii în Europa a fost realizat în 2004 si publicat în 2006 de catre Fundatia Europeana pentru Îmbunatatirea Conditiilor de Viata si de Munca. Studiul tratat diferentele de la nivel economic, social si cultural din statele memebre ale Uniunii Europene (UE), reprezentând un instrument prin care se puteau identifica si reduce inegalitatile la nivel de coeziune economica si sociala. Chestionarul European de Calitate a Vietii (din engleza European Quality of Life Survey - EQLS) a fost aplicat în 28 de tari si a analizat trei dimensiuni: conditiile de viata obiective, starea de bine subiectiva a locuitorilor si perceptiile despre societate (calitatea societatii). Rezultatele în ceea ce priveste România au fost sub media europeana. Astfel, gradul de ocupare a fortei de munca în 2004 este de 58%, mai mic decât în restul UE, 34% fiind reprezentat de lucratori agricoli. Cu toate acestea, angajatii lucreaza un numar mai mare de ore, uneori având doua locuri de munca; programul de lucru este inflexibil, iar protectia referitoare la numarul de ore lucrate este redusa; perspectivele de promovare în cariera lipsesc. Efectele generate de aceste situatii sunt sentimentul de nesiguranta, insatisfactie, stres si sentimentul de inferioritate si inutilitate profesionale. De asemenea, 16% dintre cei care lucreaza au o stare proasta de sanatate, iar la nivel de satisfactie fata de viata, doua treimi din populatie au o viziune pozitiva asupra viitorului.
Starea de bine psihologica
Starea de bine este o suma a perceptiilor pozitive fata de calitatea vietii personale, ce presupune o evaluare cognitiva, dar si afectiva (Russell, 2008). Pentru individ, starea de bine reprezinta un subiect ce poate fi abordat din mai multe perspective. La o întrebare legata destrea de bine, o persoana raspunde de cele mai multe ori: „În general sau din ce punct de vedere?”. Acordând atentie unor întrebari si raspunsuri utilizate zilnic si banale uneori, putem observa faptul ca starea de bine tine atât de multumirea sau linistea oferita de locul de munca si contextul profesional în general, dar si de aspecte ale vietii personale. Aici, se poate schita un triunghi al perspectivelor care se completeaza reciproc, dar care sunt afectate în momentul în care una dintre ele are de suferit. Astfel, pentru ca individul sa functioneze la un nivel cât mai apropiat de echilibru, este nevoie ca starea de bine sa se regaseasca atât în viata profesionala cât si în cea personala, împreuna cu perceptia fata de propria persoana.
Multumirea fata de viata profesionala vine din satisfactia legata de sistemul de remuneratie, din gradul de apreciere si recunoastere pe care angajatul îl primeste de la superiori, din sentimentul ca exista suport, ca persoana este ajutata si nu împiedicata sa progreseze. Relatiile cu colegii, climatul organizational joaca, de asemenea, un rol important. La nivel personal, binele este generat tot de siguranta, de sentimentul de împlinire familiala (existenta copiilor, sentimentul de apreciere, existenta unor conditii de trai dorite – casa, comunitatea, rezidenta), dar si de satisfacerea nevoii de afectiune si apartenenta. Toate acestea sunt în strânsa legatura cu modul în care indivizii se percep pe sine ca atingând un nivel dorit de existenta sau nu. Stima de sine, acceptarea de sine, nevoile de recunoastere, de apartenenta, dar si cele de siguranta date de suportul economic, instrumental, aflate la un grad dezirabil, duc la o stare generala de bine, la sentimentul bunastarii.
Starea de bine ocupationala tine de starea de bine emotionala si de o functionare pozitiva. Include perceptia asupra fericirii, satisfactia fata de viata în general si echilibrul dintre emotiile pozitive si cele negative. Starea de bine psihologica si sociala implica „binele psihologic” (care tine de: dezvoltare personala, scop în viata, auto-acceptare si sentimentul de control asupra mediului în care activam) si nivelul social (interrelationare, interactiune cu mediul: coerenta sociala, recunoastere si acceptare sociala). Atunci când munca depusa în cadrul unei organizatii capata sens si valoare pentru individ, starea de bine rezultata din aceste activitati conduce la o mai buna performanta. De multe ori, starea de bine subiectiva/ psihologica (din engleza „well-being”) tine atât de evenimentele ce au loc în cadrul locului de munca, dar si de cele de la nivel social. Munca ofera sens vietii si genereaza satisfactie prin nevoia de dezvoltare personala pe care o îndeplineste. Astfel, are beneficii (interactiune, suport social, activitati provocatoare, recunoastere sociala) ce ajuta la atingerea unei bunastari generale.
Pentru angajator, este de maxim interes ca acele costuri si resurse consumate pentru angajare si instruire sa fie utilizate eficient; pentru obtinerea de performante si eficienta, promovarea starii de bine în organizatie este vitala. Contextul optim de lucru ar trebui sa contina în viziunea lui Warr (1987, apud Russell, 2008) autonomie, claritate sau lipsa ambiguitatilor, oportunitatea de a folosi competentele profesionale ale indivizilor, existenta unor scopuri stabilite din afara si securitatea psihica. Henry (2004, apud Russell, 2008) adauga si promovarea unei culturi organizationale deschise, suportul din partea supervizorilor, feedback-ul, strategiile de motivare si responsabilizarea angajatilor. Toate aceste caracteristici tin în esenta de stilul managerial transformational si de existenta unui suport social solid (emotional, instrumental, informational sau evaluator). Acest context este unul ideal care ofera angajatilor sansa de a-si atinge maximumul profesional, existând astfel beneficii reciproce.

Preventia stresului: preventie primara, preventie secundara, preventie tertiara
Natura si complexitatea stresului ocupational reprezinta subiectul multor articole si carti de cercetare (Caplan et al., 1975; Cooper & Marshall, 1976; Ivancevich & Ganster, 1987; Murphy & Schoenborn, 1989; Quick & Quick, 1984). Aceasta literatura indica faptul ca stresul reprezinta o problema obisnuita la locul de munca si poate duce la dereglari fizice si psihologice; stresul este, de cele mai multe ori, determinat de evaluarea personala a situatiilor din mediul de lucru (nu toate persoanele sunt la fel); pentru companii, stresul înseamna sume cheltuite la nivel medical, productivitate redusa si cereri de recompensare (Cooper, 1987; DeCarlo, 1987; Sauter et al., 1990). Din ce în ce mai multe companii cauta modalitati de a elimina stresul ocupational.
Exista trei abordari diferite ale problemei stresului ocupational, fiecare adresându-se unor aspecte diferite. Cea mai comuna abordare este aceea de a oferi servicii medicale persoanelor cu astfel de probleme, de cele mai multe ori sub forma unor programe de asistenta pentru angajati. Aceasta este o abordare reactiva, atunci când problema exista deja, si eforturile principale se axeaza pe tratamentul consecintelor. În mod obisnuit aceasta abordare nu implica eforturi de a identifica si reduce factorii ce produc stres. Termenul medical pentru acest lucru este prevenire tertiara.
În contrast, prevenirea primara încearca sa identifice si sa reduca sursele stresului, ce pot fi factori legati sau nu de locul de munca. Aceasta abordare poate fi reactiva (si anume se ocupa cu probleme existente ce produc stres) sau proactiva (previn conditiile provocatoare de stres pentru a nu deveni o problema), dar se ocupa direct cu sursa (sursele) stresului la locul de munca, si nu doar cu rezultatele expunerii la factori de stres. Evaluarile de acest tip sunt relativ rare în literatura publicata (a se consulta în acest sens Murphy, 1988; Ivancevich et al., 1990). Totusi, o recenzie recenta a acestor interventii la nivelul sanatatii a identificat o serie critica de studii ce ofera îndrumare pentru a stabili interventiile de succes (Murphy, 1999).
La nivel intermediar între abordarea primara si tertiara se afla prevenirea secundara ce are drept scop reducerea simptomelor de stres înainte ce acestea sa aiba consecinte greve. Numite în mod obisnuit management de stres, aceste programe sunt orientate catre indivizi si, în mod obisnuit, încearca sa educe angajatii în ceea ce priveste natura stresului si sa îi învete pe angajati tehnici specifice pentru reducerea simptomelor de stres fiziologic si psihologic oferindu-le relaxare. Cele mai întâlnite tipuri strategii de management de stres sunt relaxarea progresiva a muschilor, biofeedback, meditatie si abilitati cognitiv-comportamentale.

Ce poate face departamentul de resurse umane sau managementul companiei pentru a avea angajati sanatosi
Stabilind sanatatea si starea de bine psihologica a angajatilor ca obiectiv, se pot utiliza politici privind cariera si postul pentru a obtine o mai buna adaptare persoana – post si pentru a realiza o dezvoltare personala si profesionala ulterioara. În toate organizatiile în care personalul este un factor important, aceste politici pot fi adecvate. Astfel de politica poate fi aplicate, pe cât de mult posibil, într-un mod individualizat pentru a profita la maxim de talentele si motivele individuale ale fiecarui angajat. Acest lucru se aplica si la job design. În acest context, vom lua în discutie, pe scurt, fiecare din urmatoarele interventii.
- selectie;
- politica privind cariera;
- rotirea pe post sau înlocuirea (din engleza, Job rotation si replacement);
- proiecte noi, anii sabatici;
- disponibilizari;
- training si coaching;
- design-ul muncii.
Selectie
Organizatia poate utiliza procedura de selectie pentru a crea un punct de plecare optim pentru noii angajati în ceea ce priveste sanatatea si starea de bine psihologica. Ceva similar se aplica la procedurile de evaluare pentru angajatii care lucreaza deja pentru organizatie. În ambele cazuri, acest lucru implica interviuri, teste psihometrice si forme de auto-evaluare, precum o autobiografie. În mod obisnuit, selectia si evaluarea se refera la abilitati determinante si potentiale pentru dezvoltarea ulterioara. Dar, din punctul de vedere al sanatatii si bunastarii exista mai multe optiuni.
Un punct important în determinarea necesitatilor de training, precum si a intereselor personale si a preferintelor, pentru a putea descoperi modul în care se vor dezvolta ulterior. De asemenea, este important sa aveti o idee despre atitudinea acestora fata de munca, colegi si organizatie: ce doresc; ce îsi permit si ce îsi impun sa faca. Acest lucru se aplica si pentru a afla daca o persoana se încadreaza în organizatie, chiar si atunci când nu exista nicio intentie pentru a dezvolta cultura pura a clonelor.
O alta parte a procedurii este stabilirea modului în care persoanele fac fata modificarilor si stresului, precum si cu evaluarea vulnerabilitatilor specifice în acest domeniu. Pe lânga chestionarea privind evenimentele critice, acest lucru poate fi facut si prin crearea unor situatii de evaluare specifice, în care candidatii sunt observati în timp ce sunt expusi unor surse de stres relevante.
Toate acestea implica faptul ca, în timpul procedurii de selectie, contactul real cu candidatii este necesar si acest lucru nu înseamna doar sa dati niste teste. Desi o agentie de selectie poate juca un rol important, nu are rost sa externalizati întreaga procedura. Selectia este pur si simplu mult prea importanta pentru identitatea organizationala si pozitia competitionala: este de preferat ca organizatia sa aiba proprii experti, care pot juca un rol decisiv în cadrul acestei proceduri.

Politica privind cariera
Pentru ca angajatii sa se poata dezvolta într-un mod optim, atât în ceea ce priveste propriile necesitati, talente si valori cât si în ceea ce priveste obiectivele organizationale, organizatia încearca sa întâmpine necesitatile individuale de training si sa dezvolte talente individuale într-un mod în care poate beneficia si organizatia. Interesul organizational consta în pastrarea personalului performant, optimizând motivatia si rezultatele, si dezvoltându-l din punct de vedere profesional astfel încât sa poata ocupa, în viitorul apropiat, pozitii cheie în organizatie. Acest lucru implica posibilitatea ca angajatii sa îsi poata pregati, în timp, viitori pasi în cariera. Coaching-ul, mentoring-ul – si anume o forma de coaching efectuata de colegi mult mai experimentati – si trainingul (vom reveni la training mai târziu) pot fi foarte utile.
De asemenea, înseamna ca, din când în când partile implicate studiaza atent actualele optiuni, abilitati si necesitatile de training ale angajatului. Acest lucru poate consta in interviuri periodice privind subiecte precum progres individual, probleme, asteptari, optiuni, stare de bine, necesitati de training, elemente privind cariera etc. Este, de asemenea, extrem de important ca angajatul sa efectueze un studiu din interior a misiunii organizationale, a viziunii si a politicilor ce reies. Doar în acest moment, este posibila creionarea carierei personale în mod proactiv.

Rotirea pe post sau înlocuirea
Rotirea pe post, schimbarea posturilor, din când în când, ca un element structural al politicii privind personalului, poate contribui la dezvoltarea profesionala. Ca atare, este o parte normala a programelor „trainee management”. Mai mult, poate ajuta la preventia problemelor ce reies din prestarea aceleiasi activitati timp prea îndelungat. Un avantaj suplimentar este ca, daca este necesar, persoanele pot fi angajati într-un mod mult mai flexibil deoarece competentele lor sunt îmbunatatite. Rezultatele sunt mari atunci când posturile diferite sunt oarecum relationate: de multe ori, schimbarea de dragul schimbarii nu are niciun sens si nu este motivanta. De asemenea, pentru anumite tranzitii, training-ul on-the-job sau anumite training-uri specifice pot fi necesare.
Schimbarea postului pe o baza mult mai accidentala, spre exemplu cu un post cu un alt ritm si alte cerinte, ajuta uneori la obtinerea unui raport mai bun angajat – post, spre exemplu atunci când postul este prea dificil sau nu mai ofera suficiente provocari. Un alt motiv ar putea fi acela ca o persoana nu este suficient de populara într-un departament si doreste sa înceapa în alta parte.

Disponibilizarile
Din motive diferite, organizatiile si angajatii individuali trebuie, uneori, sa mearga în directii diferite. În acest caz, este deseori – în special, în cazul unei angajari pe termen lung - întelept sa investiti în capacitatea de angajare a angajatului prin oferirea unor programe de training specifice sau prin investirea în mod diferit în viitorul profesional si prin ajutarea angajatilor sa gaseasca un post în alt loc. Atunci când concedierea este inevitabila, organizatia, general vorbind, trebuie sa actioneze astfel încât persoanele direct implicate experimenteaza, pe cât posibil, cât mai putina suferinta si neajunsuri. Acest lucru este o simpla chestiune de decenta fata de acesti angajati. De asemenea, ofera un semnal important personalului ce este în continuare angajat. O abordare atenta poate preveni aparitia sentimentului de vina, pierdere a încrederii în organizatie si demotivatie, asa numitul sindrom al supravietuitorului..

Training si coaching
Pentru a promova sanatatea si starea de bine psihologica angajatilor, pot fi utile diferite tipuri de programe de coaching si training pentru angajatii individuali. Si aici rezultatele sunt determinate de gradul în care programul este construit pe dorintele si necesitatile angajatilor. Asadar, participarea trebuie sa fie întotdeauna bazata pe întelegere sau pe o cerinta venita din partea angajatului implicat.
Trainingul poate fi, pur si simplu, directionat catre continutul postului, inclusiv programe ergonomice de training sau chiar poate consta într-o forma de educatie generala pentru a pregati o persoana pentru un pas în cariera. Totusi, poate fi vorba si despre abilitati sociale si crestere personala. În principiu, toate aceste tipuri de educatie trebuie sa fie accesibile angajatilor de toate vârstele, inclusiv persoanele cele mai în vârsta. Sa studiem pe scurt urmatoarele programe:
? Training „personal effectiveness or assertiveness”
? Training „time-management”
? Training „self-management and employability”
? Training „stress management”.

Training „Personal Effectiveness or Assertiveness”
Programele de training „personal effectiveness or assertiveness” se axeaza pe tratarea într-un mod mai performant a problemelor si cerintelor clientilor, superiorilor sau colegilor. Obiectivele pot fi:
? refuzarea clientilor, superiorilor sau colegilor (sau evitarea afirmatiei „da, într-adevar” pentru unele proiecte pentru care nu avem timp);
? pastrarea prioritatilor si limitelor;
? contracararea sarcinilor distrubatoare;
? explicarea dilemelor si imposibilitatilor proprii;
? tratarea stereotipurilor;
? tratarea situatiilor de suparare si prevenirea conflictelor inutile.

Managementul timpului
Programele de managementul timpului se axeaza pe formularea unor obiective clare si realiste si pe stabilirea prioritatilor (important/neimportant; urgent/mai putin urgent), precum si pe etape, grupuri si sarcini. Acest lucru permite persoanelor sa se dedice lucrurilor cu adevarat importante, sa delege si sa nu iroseasca timpul cu activitati irelevante. În primul rând, este vorba despre constientizarea lucrurilor cu adevarat importante. Mai mult, cursantii învata despre cauzele ce duc la irosirea timpului si pun în practica o serie de metode pentru minimizarea acestora..

Self-Management and Employability
Cursurile de „self-management and employability” se axeaza pe crearea unor optiuni pentru angajatii de diferite vârste sa devina mai eficienti, motivati si creativi în posturile lor, în cariera si în viata ulterioara. Acest lucru va conduce la o ghidare mai eficienta a vietii si carierei unei persoane. În astfel de programe de training, cursantii determina temele de baza, motivele si talentele. Apoi stabilesc obiective pentru diferite domenii din viata si învata cum sa întocmeasca si sa execute planuri pentru a realiza aceste obiective. Un rezultat suplimentar al unui astfel de program poate consta în capacitatea de a face fata schimbarilor: cursantii învata sa faca fata schimbarilor într-o maniera „standardizata”. Acest lucru le confera o mai mare influenta asupra modului în care schimbarea are loc, un mod pe care ei sa îl accepte.

Managementul stresului
Programele de training privind managementul stresului se axeaza pe abordarea stresului si preventia stresului (spre exemplu Schabracq & Cooper, 2001). Rezultatele sunt partial similare cu acelea ale programelor de instruire pentru manageri. Mai mult, astfel de programe pot avea ca obiectiv urmatoarele rezultate:
- luarea unor pauze pentru recuperare, reflectare si planificare;
- un stil de viata mult mai sanatos;
- tinerea unui jurnal de stres pentru a avea o opinie detaliata a surselor stresului si a reactiilor la stres;
- urmarirea supozitiilor unei persoane, supozitii ce fundamenteaza reactiile la stres;
- dobândirea anumitor cunostinte privind managementul timpului si planificarea;
- dobândirea anumitor abilitati privind eficienta personala si tehnici de tip „stoparea gândurilor”
- dobândirea anumitor cunostinte si abilitati, în una sau mai multe modalitati, pentru a avea liniste mentala, modalitati precum tehnici de respirare, exercitii de relaxare, fantazii ghidate, alergarea etc.);
- aplicarea „linistii mentale”, precum: relaxare, recreere sau concentrare; punerea de întrebari („focusare”); automotivarea precum si stabilirea de obiective proprii;
- învatarea de metode pentru pregatirea sarcinilor dificile.

Redesign-ul muncii
O alta problema importanta este crearea si recrearea postului astfel încât acesta sa fie în concordanta cu ceea ce angajatii individuali pot si sunt dispusi sa faca. Pentru a preveni stresul, aceste posturi trebuie sa mentina angajatii motivati, sa munceasca eficient, sa se dezvolte si sa nu se izoleze. Exista principii si metode diferite ale job redesign pentru a îmbunatati toate posturile în cadrul unei organizatii conform principiilor standardizate. Desi aceste principii pot fi importante ca linii generale (consultati capitolul 20), este de preferat ca construiti job redesign conform necesitatilor indivizilor implicati. Acesta este, din nou, un exemplu de buna comunicare. Exemplele directiilor pentru job redesign diversifica posturile mult mai mult (pentru a preveni oboseala sau uzarea fizica) sau le completeaza, permitând o mai mare autonomie si oferind mult mai multe oportunitati pentru interactionarea sociala.

Stresul ocupational în România – ce înseamna în România “a fi stresat”
Desi este un fenomen cercetat în mod extins la nivel international, publicatiile de specialitate din România care abordeaza acest fenomen sunt înca putine. Cu toate acestea, termenul cunoaste o mare raspândire în limbajul curent al vietii codiene. În acest sens, un studiu prezentat în cadrul Conferintei “Globalization and Changing Patterns in the Public Sphere”, a încercat sa evidentieze ce înteleg românii atunci când spun ca sunt stresati. Citeste mai departe...