Rezultate 2011:
Obs. Documentele prezente reprezintă forme preliminare ale raportului de cercetare final al grantului. Ele pot fi descărcate și consultate doar în scop individual, dar nu pot fi citate.

Raport de cercetare 2011 (pdf, în fereastră nouă): click aici

Sinteza lucrării 2011 (pdf, în fereastră nouă): click aici

Raportul final de cercetare, pentru întregul grant, va fi publicat în ianuarie 2012 și va putea fi citat.

 

Raport in extenso - dec. 2010

OI. Obiectivul general al proiectului si aria de cercetare

Obiectivul principal al acestui proiect este de a propune si elabora un model teoretic interdisciplinar pentru a explica noile raporturi în care se afla identitatile culturale din spatiul european, ca urmare a unui proces intens de comunicare interculturala. Am numit acest nou model paradigma conjunctiva, pentru a sublinia atât dimensiunea sa interdisciplinara, în plan metodologic, cât si faptul ca are drept referinta un proces real de intensificare a interferentelor dintre culturile nationale. În acest context, ne propunem sa analizam comparativ modelele teoretice privind identitatile culturale, insistând asupra acelora care avanseaza un nou mod de a conceptualiza raportul de complementaritate si interactiune dintre culturile europene, raport codificat în deviza Uniunii Europene: "uniti in diversitate".

I. a Întrebari de cercetare

Cercetarea noastra a pornit de la întrebarea cum putem defini identitatea culturala europeana si prin ce model teoretic putem întelege în mod adecvat raporturile genetice si functionale dintre aceasta identitate, în curs de emergenta, si identitatile culturale nationale, ancorate în structuri istorice si lingvistice atât de diverse. Ipoteza noastra a fost aceea ca în gândirea contemporana se edifica treptat, prin eforturi variate în plan epistemologic, un nou cadru teoretic, o paradigma conjunctiva, care poate fi aplicata cu succes si pentru întelegerea raporturilor dintre culturi. A doua întrebare la care cercetarea noastra trebuie sa raspunda este care sunt modelele teoretice predominante prin care gânditorii români din epoca moderna au interpretat raporturile dintre cultura noastra si cultura europeana, dintre national si european. Pentru a putea construi un raspuns bine documentat si o imagine a confruntarilor de idei asupra acestei teme am initiat o cercetare sistematica a proiectelor de modernizare si a ideilor-forta care au orientat societatea si cultura româna în diverse momente istorice. Am selectat perspectivele si atitudinile teoretice semnificative, încercând sa depasim polaritatile binecunoscute dintre modernism si traditionalism, dintre europenism si autohtonism. În legatura cu aceste confruntari de idei, noi am formulat ipoteza ca, în opozitie tacita sau explicita cu paradigma disjunctiva a raportului unitate/diversitate, care îsi are radacinile în rationalismul clasic occidental, multi gânditori români au elaborat modele de analiza ce se înscriu, ca versiuni pertinente si competitive, în seria paradigmelor conjunctive.

I. b Aria de investigare

Obiectivul proiectului de cercetare este acela de a elabora un model teoretic pentru a descrie si explica noua situatie a identitatilor culturale. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, în etapa finala a proiectului desfasurat în 2009 cercetatorii si-au concentrat investigatia pe analiza comparativa a teoriilor privind identitatea culturala în contextul integrarii europene, iar în etapa finala a proiectului desfasurat în 2010 cercetatorii si-au concentrat investigatia pe elaborarea unei teorii privind identitatea europeana. Doua idei-forta au rezultat din aceasta investigatie: încadrarea chestiunii identitatii culturale în paradigma teoriei sistemelor si definirea paradigmei conjunctive ca acea paradigma care cuprinde matricile de gândire pentru interpretarea raportului unitate/diversitate.

I. c Metodologie

În perioada raportata echipa de cercetare a continuat eforturile de rafinare a metodologiei de investigare a identitatii culturale. Argumentele privind folosirea metodelor mixte au fost sistematizate într-un articol care a fost prezentat la conferinta internationala R&D Perspectives. Promoting Innovation through Education, Culture and Communication, Bucuresti, România, 6-7 noiembrie 2009 (organizator SNSPA-FCRP), "Research Methods in Cultural Identity Inquiry" (autori: Cârlan, Alexandru, Corbu, Nicoleta, Ciocea, Malina). Noi instrumente de lucru al fost formulate si verificate în articole scrise si prezentate în 2010: Cultural Identity as a System: Toward the Crystallization of a European Cultural Identity (autor: Nicoleta Corbu) si European Identity Building in Contemporary Europe (autori: Georgiana Udrea, Nicoleta Corbu).

II. Obiective si activitati specifice

În prima etapa a cercetarii (2009) obiectivul de cercetare analiza comparativa a teoriilor privind identitatea culturala în contextul integrarii europene a fost urmarit prin urmatoarele activitati: a) redefinirea si reproblematizarea conceptului de identitate culturala în contextul comunicarii interculturale generate de fenomenul globalizarii si b) elaborarea unei tipologii a pozitiilor teoretice cu privire la raporturile dintre identitatile culturale nationale si identitatea culturala europeana. În a doua etapa a cercetarii (2010) obiectivul de cercetare a fost urmarit prin urmatoarele activitati: Analiza discursurilor politice cu prilejul alegerilor europarlamentare din 2009 (cu activitatile: analiza pozitiilor exprimate de candidatii romani cu privire la relatia dintre national si european, evaluarea comparativa a atitudinilor exprimate asupra acestei teme), diseminarea rezultatelor cercetarii privind relatia dintre national si european cu ocazia alegerilor europarlamentare din 2009 (prin elaborarea unui studiu privind constructia discursiva a raportului dintre national si european, participarea la conferinte pe tema proiectului, publicarea unor studii pe tema cercetata si actualizarea site-ului) si elaborarea unei paradigme conjunctive privind noile raporturi dintre culturile nationale si identitatea culturala europeana emergenta. În prima parte a anului membrii echipei de cercetare au definitivat cercetarea privind alegerile europarlamentare din 2009, rezultatele acesteia fiind publicate într-o revista inclusa în baze de date internationale (National or European? The Case of Romanian Political Parties' Platforms. În ESSACHESS, no. 4/2009, autori: Georgiu, G., Corbu. N., Ciocea, M.). Ulterior ne-am concentrat pe elaborarea unor noi teorii privind identitatile europene.

III. Rezultatele cercetarii

Din studiile efectuate pâna acum, a rezultat faptul ca, în contextul globalizarii si al integrarii europene, asistam la o criza globala a identitatilor culturale. Toate tarile si societatile trec printr-o criza identitara, iar acest fenomen a devenit unul global (Huntington, 2004, p.16). În acelasi timp, schimbarile care au pregatit si au consacrat societatea informationala si cultura postmoderna au fost însotite, inevitabil, de o tranzitie profunda a ideilor si a modelelor de gândire. Paradigma conjunctiva poate fi privita ca un rezultat al schimbarilor survenite în epistemologia stiintelor sociale si umane.

III.a Cultura în ecuatia lumii de azi

Conceptul de cultura a devenit unul de importanta strategica pentru toate disciplinele care studiaza universul uman si social, fiind investit astazi cu valente explicative multiple. În acelasi timp, conjunctia si interferenta abordarilor teoretice la care asistam, sub imperativul unei viziuni interdisciplinare, ne conduc, adeseori, pâna la o pagubitoare confuzie între comunicare si cultura. Distinctiile dintre simbolic si instrumental, dintre cultura si civilizatie sunt necesare pentru a nu confunda continuturile simbolice ale culturii cu suporturile tehnologice ale comunicarii. Un inventar al aspectelor si transformarilor sociale care au dobândit o relevanta indiscutabila în ecuatia dezvoltarii contemporane e o operatie necesara, dar greu de realizat. Ar trebui mentionate doua dintre acestea, având în vedere semnificatia lor globala: redescoperirea culturii ca factor definitoriu al socialului si importanta deosebita pe care au dobândit-o procesele de comunicare în viata societatilor. De fapt, între cele doua aspecte exista o relatie de inerenta si de consubstantialitate, validata de experienta istorica actuala. Cultura si comunicarea formeaza acum un binom cu termeni intersanjabili, fiind doua procese îngemanate într-un bloc unitar, nedecompozabil. Sudura dintre cele doua dimensiuni a fost, de altfel, consacrata în vocabularul stiintelor sociale si umane prin conceptele de cultura media sau de comunicare interculturala.
Daca examinam schimbarile paradigmatice din spatiul teoretic din ultimul secol, fenomenul cel mai surprinzator pe care îl observam este ca teoriile care privesc spatiul comunicarii au invadat realmente domeniul care era rezervat în mod traditional teoriilor despre cultura. Pentru teoreticieni de azi, comunicarea este un element constitutiv si structural în toate definitiile, descrierile si caracterizarile pe care le construiesc asupra culturii contemporane. John Tomlinson precizeaza ca atunci când vorbim de cultura "ne referim la modalitatile prin care oamenii dau un sens vietii lor, în mod individual sau colectiv, prin intermediul comunicarii dintre ei" (2002, p. 32).
În contextul globalizarii, marcat de noile mijloace de comunicare, teoriile sociale se confrunta cu un nou fenomen de amploare, pe care trebuie sa-l explice si sa-l interpreteze. Este vorba de extinderea si aprofundarea procesului de comunicare interculturala. În acest mediul al comunicarii generalizate, culturile aduc cu ele valori, credinte, idei, modele, practici simbolice, mituri, perceptii, stereotipuri si reprezentari specifice, acumulate si solidificate istoric. Comunicarea interculturala nu este doar un transfer de idei si de moduri de gândire la nivelul elitelor stiintifice si artistice, ci are o puternica dimensiune sociala, practica si functionala. Este o comunicare multi-stratificata, dupa Jacques Demorgon (Demorgon, 2007, p. 65). Dialogul intercultural, fara a tine cont de agentii sociali implicati si de durata sa, angajeaza imaginile identitare ale participantilor, si anume imaginile pe care le au despre ei însisi si despre ceilalti. Angajati în diverse situatii existentiale de comunicare interculturala, actorii sociali (indivizi, grupuri, organizatii etc.) se manifesta drept purtatori de "echipamente" culturale relativ diferite, formate din credinte, atitudini, interpretari, modele de comportament si strategii de actiune. În contextul culturii postmoderne, identitatea unei culturi nationale depinde, într-o maniera decisiva, de imaginea pe care o are în alte spatii culturale si, pe un plan mai larg, în spatiul comunicational global (Maffesoli, 2008, p.213).
Comunicarea interculturala se poarta într-un mediu competitiv si plural, în sânul caruia interactiunile între culturi produc si hibridizarea lor inevitabila. În acest context, culturile se vad obligate sa îsi redefineasca identitatea în termenii actualitatii. Globalizarea a creat un câmp vast de interactiuni culturale, precum si o piata în care se întâlnesc si se înfrunta produsele, ideile, credintele, reprezentarile si imaginile diverse asupra lumii. Este o piata a ideilor, a creatiilor spirituale si a modelelor culturale, dar care functioneaza dupa modelul concurential al pietei economice. În consecinta, acest fenomen al comunicarii interculturale trebuie introdus în ecuatia prin care interpretam lumea contemporana, ca un factor relevant si de prim ordin. Asadar, trebuie sa avem în vedere impactul combinat al acestui "triunghi de forte" care modeleaza tabloul vietii contemporane: globalizarea, revolutia din domeniul noilor tehnologii informatice si de comunicare si amplificarea comunicarii interculturale.
Conjunctia si interferenta abordarilor teoretice la care asistam, sub imperativul unei viziuni interdisciplinare, ne conduc, însa, adeseori pâna la o pagubitoare confuzie între comunicare si cultura. Interpretarile si discursurile asupra globalizarii se rasfrâng si asupra modului în care sunt definite culturile si interpretate raporturile complexe dintre culturi. Astfel, asistam la o dilatare semantica a semnificatiilor atribuite culturii, semnificatii care devin tot mai "deschise" si mai vagi, adesea contradictorii, în masura în care zonele referentiale pe care le vizeaza se întind de la sistemele de valori ale unei societati si de la creatiile sale simbolice si spirituale pâna la aspecte ce privesc modul de viata si comportamentele practice. Pe acest traseu, alimentat de tendinta de a depasi atitudinile elitiste si de a vedea cultura drept un factor intrinsec al actorilor sociali, de a coborî cultura în cotidian, are loc o diluare a ideii de cultura, o "topire" a ei în plasma indistincta a vietii practice (Cuche, 2003).
Modernitatea, definita în fel si chip de sociologi si istorici, are pâna la urma ca semn distinctiv autonomia valorilor. Lumea moderna s-a specializat în disocieri, discriminari si departajari, stabilind frontiere între stiinta, religie, arta, morala, politica etc., pe când cultura actuala, numita adesea postmoderna, tinde sa anuleze aceste autonomii si cultiva cu fervoare amalgamul si confuzia valorilor. În contextul acestor confuzii alexandriniste s-a ajuns în situatia în care orice atitudine sau reactie fata de o situatie de fapt, orice tip de comportament practic, oricât de singulare sau deviante, sunt înnobilate prin asociere cu termenul de cultura. Astfel, de la recunoasterea si analiza pertinenta a acestei strânse legaturi între procesele culturale actuale si explozia noilor tehnologii de comunicare, teoreticienii ajung adeseori în situatia de a confunda cultura si comunicarea, de a "topi" elementele specifice si distincte ale culturii în plasma indefinita si indistincta a proceselor cotidiene de comunicare sociala. De aceea, consideram ca distinctiile dintre cultura si civilizatie, dintre simbolic si instrumental sunt necesare pentru a întelege adecvat procesele de comunicare interculturala.

III.b Identitatile europene

Rezultatul preocuparii constante privind problema identitatii europene, articolul European Identity Building in Contemporary Europe (Georgiana Udrea, Nicoleta Corbu) propune o abordare din perspectiva identitatilor europene multiple. Autoarele fac istoria conceptului de integrare, aratând evolutia sa de la acceptiunea prevalenta în anii '60, de integrare a partilor într-un întreg, spre conceptul cheie din discursurile federaliste, functionaliste si neo-functionaliste asupra Europei, care descrie atât institutionalizarea cooperarii intraguvernamentale, cu punctul de plecare în statul-natiune, cât si condensarea simultana a retelelor transnationale de comunicare si interese din Europa de Vest. Cum conceptul traducea într-o formula ideala angoasele care urmau celui de-al doilea Razboi Mondial si acompaniau Razboiul Rece, el a devenit relevant si pentru politica, de unde ambiguitatea sa si posibilitatea unor multiple interpretari. De la conceptul din stiintele sociale referitor la cooperare, termenul "integrare" a fost relansat în dezbaterea stiintifica pentru a descrie un nou fenomen în Europa de Vest, si anume constructia unei noi identitati, care însemna mai mult decât suma partilor. Dezbaterea asupra Europei a devenit una multidisciplinara, iar acum datele istorice sunt corelate cu informatii antropologice si socio-politice. Punctul comun al acestor abordari diverse este schimbarea accentului de pe integrare spre identitate. Procesul de largire a Europei a facut ca la începutul anilor '90 problematica identitatii europene sa devina centrala. Daca în anii '70 se promova o identitate colectiva, care accentua unitatea, iar în anii '80 identitatea individuala accentua diversitatea, cele doua concepte ajung sa coexiste în formula ridicata la rang de motto al Uniunii, uniti în diversitate. Desi accentul se pune pe identitatile individuale, dimensiunea sociala este si ea integrata, iar identitatile locale, regionale si nationale devin pietre de temelie ale Europei.
Constructia UE si integrarea progresiva a statelor europene au pus în discutie existenta unei identitati comune supra-nationale, care este frecvent perceputa drept un ideal al proiectului european. Unii analisti considera ca identitatea europeana este o prezenta vie si dezirabila (Trandafiroiu, 2006), altii argumenteaza ca, de vreme ce a început sa se dezvolte un sentiment al identitatii europene (Baycroft, 2004), masurarea amplorii si cresterii sale nu este cu desavârsire imposibila. Alti analisti cred ca identitatea europeana nu este o realitate, si nici o caracteristica a indivizilor (Ferencova, 2006, 4), ci un construct teoretic, o iluzie, "un palimpsest de povesti, imagini, rezonante, amintiri colective, traditii intentate si hranite cu atentie" (Pagden, 2002, 33). Localizarea acestei identitati pare ca da legitimitate proiectului Europei unite (Kamphausen, 2006, 24).
În încercarea de a întelege dinamica crearii identitatilor europene trebuie sa ne întemeiem cercetarile pe multidiscipinaritate si pe date care reies din cercetari empirice. Holmes (2009) sugereaza ca ceea ce numim azi identitate are cel putin doua fete, una orientata spre trecut (si purtând pecetea conventiei, istoriei si traditiei), si una orientata spre viitor, experimentala si dinamica. Pe de alta parte, cetatenii Europei analizeaza permanent natura afinitatilor si diferentelor lor culturale, pe masura ce participa la crearea unei Europe multiculturale si multirasiale.
Pe un continent în care granitele spatiale si culturale sunt din ce în ce mai permeabile, întelegerea deplina a constructiei identitatilor europene presupune integrarea unor proiecte politice si procese sociale care intra în competitie. Întelese ca proces, identitatile europene sunt construite prin experientele traite ale europenilor. Înteleasa ca proiect, constructia identitatilor îi implica pe birocratii din structurile supranationale si nationale. Si pro-europenii, si euro-scepticii, si elitele si cetatenii simpli, si oamenii de stiinta, sunt cu totii implicati în construirea identitatilor europene.

III.c Identitatea culturala ca sistem

Investigarea identitatilor culturale a avut ca urmare lansarea unei teorii într-un articol publicat în cadrul proiectului (Nicoleta Corbu, Cultural Identity as a System: Toward the Crystallization of a European Cultural Identity, în Romanian Journal of Communication and Public Relations, 12(1), 121-132).
Problema identitatii culturale a devenit un subiect din ce în ce mai important în ultimele decenii, cu precadere în context european, datorita nevoii de legitimizare a identitatii culturale europene ca liant al cetatenilor europeni si ca principiu unificator al diferitelor mosteniri culturale. În acest context, problema unei identitati supranationale se traduce în modurile în care identitatile nationale se integreaza într-o noua dimensiune, înca neinternalizata. Este identitatea culturala europeana un concept gol de sens sau identitatea civica (mai bine internalizata) a creat deja germenii noii redefiniri a sinelui în context european?
Un raspuns teoretic la o asemenea întrebarea poate aparea daca plasam chestiunea identitatii culturale în paradigma teoriei sistemelor, dezvoltata în anii '70 de Ludwig von Bertalanffy. Putem conceptualiza identitatea culturala drept un sistem autoregulator care reactioneaza la schimbarile din mediu. Atunci când indivizii se muta dintr-un mediu cultural în altul (de pilda schimba un mediu national cu un altul), sistemul identitar nu "recunoaste" pattern-uri familiare sau reguli cu care era obisnuit. Aceste schimbari determina, de fapt, dezechilibru în sistem. Conform teoriei sistemelor, orice dezechilibru în sistem duce la schimbari menite sa restabileasca echilibrul într-o noua forma. In acest context, efortul adaptativ consta în adoptarea unor pattern-uri culturale noi, care duc la o schimbare temporara (cel putin într-o prima faza) a identitatii culturale "native" (nationale). Aceasta identitate nou, supranationala, poate fi asimilata conceptului de identitate interculturala (Kim, 2007). Noua identitate este numai un construct temporar (artificial, deci), câta vreme individul intentioneaza sa revina în mediul cultural de origine, ceea ce ar produce un nou dezechilibru în sistem si deci o noua forma de readaptare (mult mai rapida) la vechile pattern-uri.
Dezvoltarea economica si sociala în granitele Uniunii Europene, fenomenele tot mai accentuate de migratie (fie în cautarea unui loc de munca, fie pentru studii) favorizeaza internalizarea (permanentizarea) unui tip de echilibru nou al sistemului numit identitate culturala supranationala care poate deveni un nou învelis al sinelui. Asa cum identitatea nationala se suprapune identitatii locale, neexistând decât în situatii exceptionale conflicte între cele doua, putem imagina un echilibru perfect, permanentizat, la nivelul sistemului supranational.
Sintetizând, credem ca problema identitatii culturale europene poate fi re-cadrata din punct de vedere teoretic din perspectiva sistemelor, care ar oferi noi piste de întelegere si de interpretare a acestui concept cheie în redefinirea valorilor culturale la nivelul Uniunii Europene.

III.d Comunicarea interculturala. Contexte, probleme, abordari

Multe din articole s-au concentrat în aceasta perioada pe problematica comunicarii itnerculturale (Grigore Georgiu, Comunicarea interculturala. Probleme, abordari, teorii, Bucuresti, Editura Comunicare.ro, 2010; Grigore Georgiu, La communication interculturelle et les images identitaires. Perspectives et problematisations roumaines, in "Romaniain Journal of Communcation and Public Relations", vol. 12, no. 1 (18), 2010; Grigore Georgiu, Comunicarea interculturala. Contexte, probleme, abordari, in "Romaniain Journal of Communcation and Public Relations", vol. 12, no. 2 (19), 2010; Grigore Georgiu, Noi abordari si paradigme privind relatia dintre cultura si comunicare in lumea globalizarii, în vol. "Colocviul International de Stiinte Sociale - ACUM 2009". Editura Universitatii TRANSILVANIA Brasov; Grigore Georgiu, Comunicarea interculturala - un nou teritoriu al stiintelor sociale, la "Colocviul National de Stiinte Sociale - ACUM 2010").
Analiza si interpretarea diferentelor culturale reprezinta astazi o tema centrala pentru studiile culturale si pentru întregul complex al stiintelor comunicarii. Rasturnarile geopolitice din ultimele decenii, spectaculoase si imprevizibile, extinderea si adâncirea procesului de integrare europeana, intensificarea globalizarii si revolutia din domeniul noilor tehnologii de comunicare, dar si de alte schimbari care au venit în avalansa, au amplificat dialogul intercultural si interactiunile dintre indivizi si grupuri apartinând unor medii culturale diferite.
E firesc sa vedem în comunicarea interculturala un orizont tematic si problematic nou, care solicita abordari interdisciplinare. În consecinta, toate disciplinele sociale si umane sunt chemate sa contribuie, cu perspectiva lor particulara, la analiza si întelegerea acestui ansamblu de teme, probleme, situatii, preocupari si cercetari care privesc formarea competentei de comunicare interculturala.
Departe de a se dezvolta în izolare, culturile nationale moderne au pus în miscare un mecanism fecund al interdependentelor, ce a devenit astazi global prin noile mijloace de comunicare, dovedind faptul ca au în mod intrinsec o vocatie universala, vocatia de a exprima conditia umana, sondând formele ei concrete dintr-un anumit timp si loc.
Paralel cu procesul de consolidare a identitatii lor distincte, culturile europene au întretinut un dialog intens si fecund, favorizat si de fondul lor istoric si spiritual comun, fond latent, dar care a fost activat în anumite momente istorice cruciale. Umanismul renascentist, rationalismul modern, proiectul luminist, revolutia franceza, experienta napoleoniana, constructia statelor nationale, procesele de democratizare si tot ceea ce a urmat ne arata ca fluxurile de idei, schimburile de valori, împrumuturile si influentele (cu un vector preponderent dinspre Vest spre Est) au creat treptat un spatiu intercultural de interferenta, dialog si solidaritate în Europa.
Lansarea proiectului politic si economic al unificarii europene a stimulat cercetarile dedicate comunicarii interculturale si generat (desi cu întârziere, dupa Tratatul de la Maastricht, din 1993), ample dezbateri privind unitatea si diversitatea culturala a Europei. Globalizarea si revolutia din domeniul IT au "aplatizat" lumea ((Friedman, 2007), au creat un nou cadru în care se desfasoara competitiile economice si confruntarile militare, având în vedere batalia pentru resurse strategice, pozitia pe care au cucerit-o companiile multinationale, fluxurile de capital si fenomenul migratiei fortei de munca. Acesta este, implicit, si cadru de interactiune dinamica dintre culturi si societati.
Asistam "la o era a generalizarii interrelatiilor si comunicatiilor", în care predomina procesele interculturale (Leclerc, 2003, p. 10). Unele studii dedicate globalizarii se focalizeaza pe analiza cauzelor, altele pe cea a efectelor, dar toate utilizeaza conceptul de globalizare pentru a defini cadru în care se desfasoara procesele actuale (Held et al., 2004, Tomlinson, 2002, Bauman, 2001). Este semnificativ faptul ca teoreticienii se refera mai mult la context si mai putin la continuturi, la un nou tip de relatii dintre entitatile lumii (economii, piete, societati, state, culturi, organizatii, grupuri, indivizi), folosind o gama larga de sinonime din aceeasi zona semantica: interactiuni, conexiuni, legaturi, interdependente, retele, comprimarea spatiului si a timpului, simultaneitate, sincronizare, context unic. Globalizarea nu a uniformizat lumea, ci a marit decalajele dintre societati si a facut mai vizibile diferentele culturale. De aceea, cred ca trebuie sa privim globalizarea ca pe un fel de câmp gravitational unic, care actioneaza asupra tuturor societatilor, dar cu efecte diferite, în functie de raspunsul acestora la noile provocari.
Pe suportul acestor procese, în ultima jumatate de secol, preocuparile si studiile dedicate comunicarii interculturale au cunoscut o dezvoltare spectaculoasa. În nucleul domeniului comunicarii interculturale se afla corelatia substantiala dintre cultura si comunicarea, doua concepte fundamentale din sfera gândirii sociale de astazi. Pornind de la interferenta proceselor culturale si a celor de comunicare, mai vizibile azi ca oricând in spatiul culturii media, putem descifra semnificatia unor structuri contradictorii ale lumii contemporane, care presupun o lectura din unghiuri multiple.
Stiintele comunicarii, cu toate ramificatiile lor, reprezinta al doilea trunchi din care s-a nascut noua disciplina. Este important sa putem explica de ce procesele de comunicare, în registrul verbal si în cel nonverbal, la nivel interpersonal, de grup sau organizational, au variatii si diferente în functie de contextele culturale. Dar, si mai important este faptul ca stiintele comunicarii ne ofera o perspectiva pentru a întelege functiile complexe ale limbajului, diferentele dintre tipurile istorice de culturi în raport cu predominanta unor mijloace de comunicare (oralitate, scris, audiovizual), efectele sistemului mediatic asupra universului cultural al omului contemporan, un univers configurat si stapânit de noile media, de ceea ce teoreticienii numesc new popular culture. E o lume a brandurilor si imaginilor, e lumea culturii media, care reprezinta cea mai extinsa si accesibila infrastructura simbolica a comunicarii interculturale.
Dezvoltarea exploziva a mijloacelor de comunicare în masa a generat treptat o noua realitate culturala, un nou tip de cultura: cultura de masa. Este vorba de un vast teritoriu cultural, situat într-un spatiu intermediar, între cultura specializata moderna si cultura populara traditionala, premoderna. Datorita impactul ei social enorm, analiza culturii de masa a devenit o tema prioritara pentru teoreticienii culturii în secolul XX.
Simbioza dintre cultura si comunicare e mai pregnanta si mai vizibila pe acest strat cultural,al culturii de masa si al culturii media, care nu e acopera toata suprafata culturii contemporane (nu e toata cultura), ci e un aspect dominant al ei. Cultura media are o tendinta hegemonica si imperialista, ea impregneaza, mijloceste si colonizeaza toate formele de creatie si de manifestare, de la cele stiintifice, artistice si religioase la cele cotidiene, functionale. De aceea, putem vorbi de un complex sau de un fenomen cultura/comunicare. Sistemul mediatic e un întreg univers, care a aplatizat lumea. El are si o dimensiune globala, interculturala si transculturala.
Asadar, în centrul culturii contemporane se afla sistemul mediatic prin care omul se raporteaza la lume, la societate si la semeni. Aceasta experienta mediatica are multe elemente comune si familiare pentru oameni din diverse culturi. Ea functioneaza astfel ca un fundal si ca un suport favorabil pentru comunicarea interculturala. Teoriile despre comunicarea interculturala se concentreaza aproape exclusiv pe comunicarea interpersonala sau de grup, si pierd din vedere acest aspect. Teoriile si studiile dedicate schimbarilor culturale sub impactul globalizarii se întâlnesc astfel cu cele care examineaza efectele comunicarii si ale sistemului mediatic asupra lumii contemporane.
Aceasta conjunctie a teoriilor despre fenomenul cultura/comunicare este rezultatul actualei conjuncturi istorice si socioeconomice, pe care am descris-o in linii generale. Din combinatia acestor factori multiplii s-a nascut noua disciplina, comunicarea interculturala. Multi teoreticieni îi confera un statut academic distinct, cu argumente pertinente si bine documentate. Noua disciplina are un domeniu de cercetare relativ bine circumscris (teme, probleme si situatii de interes sub raport stiintific si practic), a dobândit în ultimele decenii un loc particular în programele de studiu ale universitatilor din întreaga lume, exista multe publicatii specializate si asociatii internationale în domeniu. Disciplina a atins un grad de maturitate, de sistematizare si de institutionalizare si a acumulat deja o arhiva impresionanta de observatii, date, descrieri, naratiuni, informatii, studii de caz, abordari teoretice, metodologii de analiza si interpretari variate privind specificitatea situatiilor si a proceselor de comunicare interculturala.

III.e Paradigmele raportului unitate/diversitate în gândirea moderna

Dezbaterile privind paradigmele identitare sunt dependente de modul în care descriem si interpretam schimbarile care marcheaza tranzitia de la epoca moderna la cea postmoderna. În mod special, ar trebui sa ne referim la dezbaterile care privesc ideea nationala si semnificatiile care sunt atribuite identitatii culturale în noul context istoric si social. Distinctia cea mai cunoscuta este aceea dintre natiunea privita ca unitate etnica si culturala si natiunea ca unitate politica si civica, bazata pe conceptul de cetatenie. Pentru teoriile moderniste, natiunile sunt realitati sociale, politice si culturale de referinta ale lumii moderne, chemate la viata de industrializare, alfabetizare, unificare lingvistica, economica si politica. Alte teorii sustin ca natiunile sunt edificate pe suportul unor structuri etnice premoderne, primordiale si perene (A. Smith, 2002), iar teoriile postmoderniste considera ca ele pot fi privite sub forma unor "comunitati imaginate" (B. Anderson, 2001), ca rezultat al unor proiecte instrumentate de elitele politice si intelectuale, care au construit o suita de reprezentari si imagini menite sa solidarizeze launtric aceste ample grupari colective. Imaginile, miturile si toate reprezentarile simbolice, bazate pe repertoriul vast al referintelor istorice si pe forta emotionala a artelor, au contribuit la formarea unui puternic sentiment al apartenentei nationale si al participarii la acelasi destin istoric, la constructia constiintei de sine, în diverse registre culturale.
În lumea postmoderna, ultima perspectiva de interpretare câstiga teren. Natiunile, cu identitatile lor culturale, sunt privite ca alcatuiri fluide, comunitati imaginate care se reinventeaza continuu prin mecanismele comunicarii si prin reconstructia spatiului lor simbolic. Culturile comunica si se comunica pe ele însele, prin agentii lor creatori si prin purtatorii individuali si de grup ai echipamentului simbolic care le defineste. Identitatile lor nu exista decât prin filtrul imaginilor care le arata si le confera vizibilitate în spatiul comunicational global. Identitatea de substrat, privita ca realitate ontologica, cu o fundatie antropologica si istorica, e considerata o presupozitie fara acoperire, o "fictiune" a filosofiilor speculative asupra istoriei. Frontierele dintre culturi, valori, identitati, discipline s-au relativizat, au devenit fluide, incerte. În epoca postmodernitatii asistam la atâtea mixturi si hibridari stranii între stiluri, teorii, doctrine, atitudini, culturi. Este epoca interdisciplinaritatii în plan cognitiv si epoca hibridizarii culturilor, a doctrinelor si a ideologiilor. "Modernitatea lichida" în care traim a dizolvat si structurile "tari" ale identitatii, le-a relativizat. În aceste conditii, a cazut si mitul unei identitati esentialiste, anterioare si independente fata de lumea imaginilor si a expresiilor ei, asa cum a cazut si mitul unei gândiri anterioare limbajului. Identitatea se reconstruieste continuu si este "tradusa" mereu în imaginile ei, ia chipul imaginilor pe care ceilalti le proiecteaza asupra noastra.
Antropologul englez Anthony D. Smith constata ca "studiul natiunilor si al nationalismului este strabatut de mari schisme", de natura teoretica si ideologica. Aceste divergente sunt atât de pronuntate încât sunt putine sanse sa fie elaborata "o teorie unificata sau o paradigma general acceptata" despre etnicitate, natiuni si identitati culturale (Smith, 2002: 228-234). Când vorbim de o paradigma conjunctiva, în opozitie cu cea disjunctiva, avem în vedere matricile de interpretare a raportului unitate/diversitate. Toate paradigmele cunoscute pot fi prinse, cu unele nuante, într-un tabel geometric al raporturilor între Unu si Multiplu, între unitate si diversitate (Noica, 1993). Ele se diferentiaza în functie de presupozitiile ontologice si cognitive, tacite sau explicite, dar care au implicatii si în sfera angajamentelor si preferintelor axiologice. Istoria gândirii filosofice cunoaste nenumarate solutii date acestei ecuatii, dar, simplificând lucrurile, putem vorbi de o confruntare sau de un dialog între paradigmele disjunctive si conjunctive. În rezumat, putem sustine ca paradigma disjunctiva vine din rationalismul platonician, o paradigma care a fost elaborata în laboratoarele gândirii occidentale moderne, printr-o combinatie cu perspectivele evolutioniste si istorice. În noua sa ipostaza, aceasta paradigma a furnizat fundamentele si justificarile pentru viziunile si atitudinile occidentalo-centriste în plan social, geopolitic si cultural. Le putem rezuma în câteva idei si enunturi pe care le recunoastem drept elemente de fond al modului nostru de gândire : unitatea este reala, diversitatea este aparenta; unitatea apartine esentei, diversitatea, existentei; unitatea este primordiala, diversitatea este secundara; unitatea este inteligibila, diversitatea este sensibila; unitatea este logica, diversitatea este istorica; unitatea tine de forma, diversitatea de continut. În toate aceste enunturi, prioritatea ontologica este acordata unitatii; diversitatea are rang inferior pe plan ontologic, logic, epistemologic si axiologic. Paradigma disjunctiva enunta o opozitie exterioara între unitate si diversitate.

III.f Catre o paradigma conjunctiva

Stiintele sociale si umane sunt confruntate acum cu provocarea de a elabora noi modele de gândire si de întelegere pentru o lume dominata de tendinte contradictorii. De exemplu, un gânditor de talia lui Alain Touraine considera ca pentru a putea întelege în mod adecvat schimbarile de anvergura din lumea contemporana stiintele sociale au nevoie de o "noua paradigma". Care ar fi elementele specifice ale noii paradigme, adecvate pentru întelege lumea postmoderna? Raspunsul sociologului este acela ca viata sociala trebuie interpretata acum prin grila valorilor si a modelelor culturale. De ce? Pentru ca "problemele culturale au dobândit o asemenea importanta încât gândirea sociala trebuie sa se organizeze în jurul lor" (Touraine, 2005, pp. 9-11). În consecinta, avem nevoie de "o noua paradigma", spune Touraine, pentru a putea întelege lumea de azi.
Culturile actuale îsi demitizeaza si deconstruiesc propriile traditii moderne, dar, în acelasi timp, îsi reconstruiesc o identitate de factura noua, o identitate cu geometrie variabila, prin strategii de comunicare, de marketing cultural si de promovare a imaginii proprii în alte spatii culturale. În acest context, paradoxul Europei rezida în faptul ca unitatea sa rezida în coexistenta conflictuala a diferentelor: "unitatea culturii europene rezida în vitalitatea antagonismelor sale" (Morin, 2004, p.139). Lumea contemporana, multiplicând simultan fortele integrarii si ale identitatii, nu se mai recunoaste în paradigma disjunctiva. Paradigma conjunctiva (sugerata de Edgar Morin) încearca sa puna în corelatie si sa reconcilieze cele doua dimensiuni contradictorii ale Europei si ale lumii actuale: unitatea si diversitatea. Este o formula care ne permite sa întelegem coexistenta paradoxala a unitatii si diversitatii în configuratia culturilor postmoderne. Trecerea de la paradigma disjunctiva la cea conjunctiva nu semnifica doar o reforma epistemologica importanta, cu participarea "noilor aliante" ale câmpului cunoasterii sau ale demersurilor interdisciplinare, ci un proces de restructurare a valorilor si de rearanjare existentiala a relatiilor între identitatile culturale în noul lor mediu global.

Concluzii

Paradigmele identitare, adica felul de a defini si interpreta identitatile culturale, au cunoscut schimbari profunde în contextul globalizarii si culturii postmoderne. Pentru o buna întelegere a identitatii culturale europene emergente si a relatiilor sale cu identitatile culturale nationale, diferite si specifice, avem nevoie de un cadru teoretic nou, de unde propunerea noastra, conceptul de paradigma conjunctiva. Este un nou mod de a gândi, care se construieste progresiv prin eforturi interdisciplinare în domeniul stiintelor sociale. Aceasta paradigma poate inspira programele educative si strategiile de comunicare interculturala pentru a ajuta la formarea unui spatiu cultural comun la scara europeana.
Astazi, problema identitatii a devenit vitala nu doar pentru indivizi, ci si pentru societati, natiuni, state si culturi. Dupa unii cercetatori, e o reactie interna de aparare a societatilor împotriva uniformizarii propuse de globalizare. Altii considera ca revitalizarea identitatilor trebuie interpretata într-o perspectiva mai ampla, aceea a procesului de reabilitare a culturii spirituale si renasterii sentimentului religios, ca raspuns la destramarea tesutului comunitar si la amenintarile la care e supus spatiul cultural prin valul consumerismului si divertismentului la scara industriala. Paradigmele identitare pe care le folosim trebuie adaptate la acest context în care dialogul cultural a devenit un fenomen curent si o forma de legitimare si afirmare a identitatilor.
Dezbaterile asupra paradigmelor identitare depind de felul în care descriem si interpretam schimbarile care marcheaza tranzitia de la epoca moderna la cea postmoderna. Paradigmele identitare cu care operam trebuie adecvate acestui context, în care dialogul intercultural a devenit un fenomen curent si o forma de legitimare si afirmare a identitatilor. Noile mijloace de comunicare au construit retele eficace pentru o interactiune fara precedent între state, societati, natiuni, organizatii si indivizi. Si culturile sunt prinse în aceasta retea a comunicarii generalizate. Trebuie sa avem în vedere acest triunghi de forte care actioneaza sinergic: globalizarea, revolutia în sfera tehnologiilor informatiei si amplificarea comunicarii interculturale. Teoreticienii ne-au avertizat ca am intrat într-o "civilizatie a imaginii" si într-o "modernitate lichida" (Bauman, 2002), într-o epoca în care distinctia între valori, concepte, domenii si nivele ale realitatii sunt relativizate în creuzetul "gândirii slabe", specifice lumii postmoderne (Vattimo, 2004). Paradigma conjunctiva se înscrie în acest tipar de gândire.
Noile raporturi între culturi transforma însasi structura interna a identitatilor culturale si imaginile prin care ne reprezentam aceste identitati. Identitatea colectiva nu mai e conceputa drept un dat, un substrat care nu poate fi restructurat din punct de vedere istoric, ci drept o constructie simbolica, într-o evolutie continua prin intermediul actelor de creatie si comunicare. Culturile se vad obligate sa îsi redefineasca identitatea în termenii actualitatii, în conditiile dialogului si confruntarii pe piata bunurilor simbolice. În lumea postmoderna, ontologia primara a lucrurilor este înlocuita sau surclasata de ontologia secunda a imaginilor. Construind o piata unica a bunurilor si informatiilor, globalizarea postmoderna a stimulat nu doar comunicarea interculturala, ci si un curent puternic al revitalizarii diferentelor culturale. Prin urmare, o cultura care doreste sa îsi afirme identitatea si valorile specifice trebuie sa foloseasca mecanismele comunicationale si simbolice ale lumii actuale.

Bibliografie selectiva

Anderson, Benedict (2001), Comunitati imaginate. Reflectii asupra originii si raspândirii nationalismului, Bucuresti: Editura Integral.
Arts, Wil, Halman, Loek (2006), Identity: The Case of the European Union, Journal of Civil Society, 2(3), 179-198.
Bauman, Zygmunt, Modernitatea lichida, Editura Antet, 2001.
Baycroft, Timothy (2004). "European Identity". in Taylor, Gary and Spencer, Steve (eds.). Social identities: Multidisciplinary approaches. New-York: Routledge, 145-161.
Bertalanffy, Ludwig von (1950), An Outline of General System Theory, The British Journal for the Philosophy of Science, 1(2), 134-165.
Bertalanffy, Ludwig von (1972), The History and Status of General Systems Theory, The Academy of Management Journal, 15(4), 407-426.
Collier, Mary Jane (1997), Cultural Identity and Intercultural Communication in Samovar, Larry A., Porter, Richard E., Intercultural Communication: A Reader, Wadsworth Publishing, New York, 36-44.
Collier, Mary Jane (1998), Researching Cultural Identity: Reconciling Interpretative and Postcolonial Perspectives, in Tanno, Dolores V., Gonzales, Alberto (eds.), Communication and Identity Across Cultures, International and Intercultural Communication Annual, XXI, Sage, Thousand Oaks, 122-147.
Collier, Mary Jane (2005), Theorizing Cultural Identifications: Critical Updates and Continuing Evolution, in Gudukunst, William B. (ed.), Theorizing About Intercultural Communication, Sage, Thousand Oaks, 235-256.
Collier, Mary Jane, Thomas, Milt (1988), Cultural Identity. An Interpretative Perspective, in Kim, Young Yun, Gudykunst, William B. (eds.), Theories in Intercultural Communication, Sage Publications, Newbury Park, 99-120.
Cronen, Veron E., Chen, Victoria, Pearce, W. Barnett, Coordinated Management of Meaning in Kim, Young Yun, Gudykunst, William B. (eds.), Theories in Intercultural Communication, Sage Publications, Newbury Park, 1988, 66-98.
Cuche, Denyis (2003), Notiunea de cultura în stiintele sociale, Institutul European, Iasi.
Danesi, Marcel, Peron, Paul (1999), Analyzing Cultures. An Introduction and Handbook, Indiana University Press, Bloomington.
Dufek, Pavel (2009), Fortress Europe or Pace-Setter? Identity and Values in an Integrating Europe, Czech Journal of Political Science, 1, 44-62.
Ferencová, Michaela (2006). "Reframing Identities: Some Theoretical Remarks on 'European Identity' Building". International Issues & Slovak Foreign Policy Affairs. 1, 4-17.
Friedman, Thomas L, Pamântul este plat. Scurta istorie a secolului XXI, Iasi, Editura Polirom, 2007.
Georgiu, Grigore (2004), Filosofia culturii. Cultura si comunicare, Editura Comunicare.ro, Bucuresti.
Gudykunst, William B., Lee, Carmen M., Nishida, Tsukasa, Ogawa, Naoto (2005), Theorizing About Intercultural Communication. An Introduction, in Gudykunst, William B. (ed.), Theorizing About Intercultural Communication, Sage Publication, Thousand Oaks, 3-32.
Hall, Edward T. (1989), Beyond Culture, Anchor Books, New York.
Hatcher, Caroline (2001), Cultural Identity: Past, Present, and Future, World Communication, 30(1), 12-16.
Held, David, McGrew, Anthony, Goldblatt, David, Perreton, Jonathan, Transformari globale. Politica, economie si cultura, Iasi, Polirom, 2004.
Hofstede, Geert (1980), Culture's Consequences. International Differences in Work-Related Values, Sage Publications, London.
Hofstede, Gert Jan, Pederson, Paul B., Hofstede (2002), Geert, Exploring Culture. Exercises, Stories and Synthetic Cultures, Intercultural Press, Yarmouth.
Holmes, Douglas R. (2009). "Experimental Identities (after Maastricht)". in Checkel, Jeffrey T., Katzenstein, Peter J. (eds.). European identity. Cambridge: Cambridge University Press, 52-80.
Huntington, Samuel P. (2004), Cine suntem? Provocari la adresa identitatii nationale americane, Editura Antet, Bucuresti.
Jandt, Fred E. (ed.) (2004), Intercultural Communication. A Global Reader, Sage Publications, Thousand Oaks.
Joachen, Peter, Semetko, Holi A. si de Vreese, Claes H, (2003). EU Politics on Television News, A Cross-National Comparative Study. European Union Politics. 4 (3), 305-327.
Kamphausen, Georg (2006). "European Integration and European Identity: Towards a Politics of Difference?". International Issues & Slovak Foreign Policy Affairs. 1, 24-31.
Kim Young Yun (1995), Cross-cultural adaptation: An Integrative Theory, in Wiesman, Richard L., Intercultural Communication Theory, Thousand Oaks, Sage.
Kim, Min-Sun, Ebesu Hubbard, Amy S. (2007), Intercultural Communication in the Global Village: How to Understand 'The Other', Journal of Intercultural Communication Research, 36(3), 223-235.
Kim, Young Yun (1988), Ruben, Brent D., Intercultural Transformation. A Systems Theory in Kim, Young Yun, Gudykunst, William B. (eds.), Theories in Intercultural Communication, Sage Publications, Beverly Hills, 299-321.
Kim, Young Yun (2007a), Ideology, Identity, and Intercultural Communication: An Analysis of Differing Academic Conceptions of Cultural Identity, Journal of Intercultural Communication Research, 36(3), 237-253.
Kroeber, Alfred L., Kluckhohn, Clyde (1952), Culture: a critical review of concepts and definitions (Papers of the Peabody Museum of American Archaeology and Ethnology), Harvard University, v.47, no. 1, The Museum.
Leclerc, Gérard, Mondializarea culturala: civilizatiile puse la încercare, Chisinau, Întreprinderea Editorial-Poligrafica Stiinta, 2003.
Maffesoli, Michel (2008), Iconologies. Nos idol@atries postmodernes. Paris, Albin Michel.
Malita, Mircea, 1998, Zece mii de culturi, o singura civilizatie, Editura Nemira, Bucuresti.
Morin, Edgar (2004), Gândind Europa (Penser l'Europe), Iasi: Polirom.
Noica, Constantin (1993), Modelul cultural european, Bucuresti: Humanitas.
Pagden, Anthony (ed.) (2002). The Idea of Europe: From Antiquity to the European Union. Cambridge: Cambridge University Press.
Shin, Chang In, Jackson, Ronald L. (2003), A Review of Identity Research in Communication Theory. Reconceptualizing Cultural Identity, in Starosta, William J., Chen Guo-Ming (eds.), Ferment in the Intercultural Field. Axiology/Value/Praxis International and Intercultural Communication Annual, XXVI, Sage, Thousand Oaks, 211-242.
Smith, Anthony. (2002), Nationalism si Modernism (Nationalisme et modernisme) Chisinau: Editura Epigraf.
Strĺth, Bo (2006), Future of Europe, Journal of Language and Politics, 5(3), 427-448.
Straubhaar, Joseph D. (2008), Global, Hybrid or Multiple? Cultural Identities in the Age of Satellite TV and the Internet, NORDICOM Review, 29(2), 11-29.
Tiryaki, Sylvia (2006), European Identity 2006, International Issues & Slovak Foreign Policy Affairs, 15(1), 41-52.
Tomlinson, John, Globalizarea si cultura, Timisoara, Editura Amarcord, 2002.
Touraine, Alain (2005), Un nouveau paradigme. Pour comprandre le monde aujourd'hui, Paris, Fayard.
Trandafiroiu, Ruxandra (2006), The Whole Greater than the Sum of Its Parts: An Investigation into the Existence of European Identity, Its Unity and Its Divisions, Westminster Papers in Communication and Culture, 3(3), 91-108.
Vattimo, Gianni (1993), Sfârsitul modernitatii, Editura Pontica, Constanta.
Williams, Raymond (1976), Keywords: A Vocabulary of Culture and Society, Fontana, London.